Trei înfrângeri la rând și Minaur revine acasă

Două victorii la “masa verde” (Botoșani și Focșani), o victorie cu Reșița și trei înfrângeri (cu CSM București, Dobrogea Sud Constanța și Dunărea Călărași), acesta este bilanțul echipei Minaur în cel de-al doilea turneu de la Sf. Gheorghe, acolo unde s-au disputat etapele 4-9 din Liga Zimbrilor.

 

Ziua de sâmbătă începe cu o veste considerată bună, respectiv cinci oameni noi pe raportul de joc, respectiv Nagy, Buzle, Cristescu, Kotrc și Dobra. Cum Minaur are gânduri mari în acest sezon, victoria în meciul cu Călărași era considerată una obligatorie. În schimb, am avut parte de o înfrângere la scor, nouă goluri diferență și o tristețe enormă.

Băimărenii “au funcționat bine” 25 de minute, după care s-a întâmplat ceva. După un început pozițiv pentru călărășeni (4-2 în min. 7), Minaur a egalat și a condus în cvasitotalitatea timpului de joc, ultima oară 10-11 (min. 22). Apoi, Dunărea a marcat de patru ori la rând, 14-11 (29), iar Bera a închis tabela în prima parte.

În partea a dfoua n-a mers nimic: am luat 18 goluri și am marcat 11, gurile de foc n-am mai mers așa cum trebuie și Călărași s-a desprins pe măsură scurgerii minutelor, având chiar și 11 goluri avantaj: 28-17 (48). O înfrângere dureroasă, care vine după alte două eșecuri, doar că în partida cu Constanța chiar am ratat la mustață un egal (chiar trei puncte).

Minaur va veni acasă după acest meci, urmând să câștige la “masa verde” jocul cu Focșani din runda a 9-a.

 

Dunărea Călărași – CS Minaur Baia Mare: 32-23 (14-12)

  • Arbitri: Emilian Stanciu și Dorel Gurbina (Reșița). Obs. Vasile Pavel (Buzău)
  • Aruncări de la 7m: 3-5 (transformare: 2-5; a ratat Broască). Minute de eliminare: 6-8
  • Dunărea: Vlad Rusu (un gol), Artsem Padasinau, Eugen Crăciunescu – Amin Yousefinezhad 6, Gabriel Bujor 5, Ionuț Broască 5 (unul din 7m), Florin Dospinescu 4 (unul din 7m), Dragoș Soare 4, Andrei Drăgan 3, Gabriel Dumitru 2, Dragoș Hanțaru 2, Mihai Bujor, Daniel Panait, Bogdan Păunescu, Cătălin Costea, Aleksey Karibov. Antrenori: Gabriel Armanu și Eremia Pîrîianu.
  • CS Minaur: Ionuț Ciobanu, Barna Buzogany – Daniel Bera 5, Alexandru Csepreghi 5 (toate din 7m), Călin Căbuț 4, Andrei Buzle 3, Georgel Haiduc 2, Tomas Cip 1, Edmilson Andrade Araujo 1, Mihai Dobra 1, Albert Cristescu 1, Robert Nagy, Ionuț Ramba, Nikola Skrobic, Milan Kotrc, Mihai Bușecan. Antrenori: Adrian Petrea, Alexandru Sabou.