Stephane Plantin – “Nu am simțit deloc jocul”

Echipa masculină a CS Minaur a pierdut cu 31-26 meciul din deplasarea de la Dunărea Călărași și a coborât o poziție în clasamentul Ligii Zimbrilor după jocurile din etapa a 16-a. Dacă CSM București învinge astăzi pe CSM Făgăraș, atunci echipa pregătită de Stephane Plantin va ajunge pe poziție a cincea. Cele 28 de puncte asigură în acest moment o distanță de șase puncte față de ocupanta locului 9, CSM Focșani, această poziție fiind ultima care nu intră în play-off.

 

Declarații după meciul de la Călărași

  • Stephane Plantin (antrenor Minaur): “Am început meciul foarte slab, nu am simțit deloc jocul, iar Călărași a profitat și a jucat foarte bine. Când o echipă joacă la maximum și cealaltă la jumătate din potențial se vede și rezultatul. Am luptat apoi să revenim în joc, dar a fost foarte dificil.”
  • Adrian Țenghea (jucător Minaur): “Noi am plecat slab de la început. Nu știu, probabil a fost drumul și oboseala. După 20 de minute ne-am trezit, dar erau deja 10 goluri diferență. |n repriza a doua a fost greu să revenim, pentru că am făcut și greșeli. E greu cu Călărași acasă, cu publicul lor, ne-a fost greu să revenim.”
  • Gabriel Armanu (antrenor Călărași): “Așa cum preconizam, a fost un meci de mare luptă, unul destul de tumultos. Am avut și perioade bune și perioade mai puțin fericite, dar forța grupului ne-a adus plusul de care aveam nevoie. Noi ne-am propus să luăm maximum 25-26 de goluri în acest meci și am reușit. Felicit echipa din Baia Mare pentru dăruire.”
  • Vlad Rusu (jucător Călărași): “Aș dori să-mi felicit colegii pentru atitudinea de care au dat dovadă. Am înțeles cu toții cât de important este fiecare meci și, cu ajutorul unui public care a fost extraordinar, am reușit să obținem aproape tot ceea ce ne-am propus.”