Primul meci pe teren propriu pentru echipa de handbal feminin

Echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Minaur debutează pe propriul teren în acest sezon împotriva echipei CSM Slatina. Partida se va desfășura în Sala Polivalentă “Lascăr Pană” pe 12 octombrie începând cu ora 17:00.

Accesul spectatorilor se va face pe bază de bilet, prețul unui tichet de acces fiind de 5 lei. Biletele se vor pune în vânzare mâine 12 octombrie, începând cu ora 15:00 la casa de bilete a Sălii Polivalente “Lascăr Pană”.

Despre meciul cu CSM Slatina, antrenoarea Simona Maior-Pașca a spus că este cel mai greu meci din acest campionat. După această partidă vom putea trage linie și să vedem unde ne aflăm.”

Pentru echipa noastră aceasta va fi a doua partidă din sezonul 2016/2017, după ce în prima etapă a învins la CSS Caracal, scor 36-25, iar în a doua etapă a stat, din cauza numărului impar de echipe aliniate la startul campionatului. CSM Slatina a câștigat ambele partide din acest start de campionat, 34-28 în deplasare la CS Extrem și 37-16 pe teren propriu cu CSS Caracal.

Pentru această partidă, Federația Română de Handbal a delegat cuplul de arbitri Gabriel Badiu – Ioan Barbu (ambii din Cluj).