Minerul, două din două

Minerul Baia Mare a bifat a doua victorie din tot atâtea meciuri, în urma victoriei repurtate cu scorul de 3-0 pe terenul celor de la Unirea Şişeşti. Băieţii lui Dorin Toma şi Cristian Bogdan au rezolvat ecuaţia celor trei puncte încă după primele 45 de minute, prin golurile semnate de Simion David (7′), Marius Feraru (30′) şi Cătălin Tutuţa (37′).

Partida de la Şişeşti s-a disputat în condiţii vitrege, pe tot parcursul întâlnirii făcându-şi simţită prezenţa ploaia, iar de aici a rezultat un meci mai mult de luptă, dar controlat perfect de băimăreni. Cu acest succes, Minerul s-a instalat în fotoliul de lider, cu maximum de puncte, fiind singura echipă din seria Sud ce a acumulat 6 puncte.

Dorin Toma a ales pentru acest meci următorul “11”: Ioan Anişoreac – Denis Lihet, Alexandru Ignat, Simion David, Răzvan Lupu, Cătălin Tutuţa (53′ Răzvan Ardeleanu), Călin Borota (căpitan), Sergiu Chiorean (60′ Darian Sabadâş), Tudor Balmoş, Marius Gereben (46′ Sandu Bococi), Marius Feraru (60′ Leontin Mircea).

În etapa a treia, Minerul Baia Mare va primi replica actualei campioana a Maramureşului, Lăpuşul Târgu Lăpuş, meci ce se va disputa sâmbătă după-amiază, de la ora 17.00, pe stadionul “Viorel Mateianu”.