Minerul a pierdut cu 3-2 meciul de la Bistrița

Minerul Baia Mare a disputat miercuri, de la ora 11.30, un meci amical cu Gloria Bistrița, revanșa celui susținut sâmbătă, în Baia Mare. În primul joc, bistrițenii s-au impus cu 3-1, iar astăzi au câștigat cu 3-2 (1-0).

Echipa gazdă a deschis scorul prin Ovidiu Stoianof, în chiar primul minut, apoi un alt veteran al Gloriei, Adrian Nalați, a mărit diferența în partea a doua la 2-0. Minerul a avut o repriză a doua mult mai bună, a dominat-o clar, și a reușit egalarea în cinci minute, după reușitele lui Muscă din penalty (faultat Lihet) și Giurgiu. Mihai Cazan a marcat pe contraatac în min. 90, apoi Lihet a avut o ocazie mare, dar portarul gazdelor “a păstrat” victoria pentru Gloria.

  • Minerul în prima repriză: Iuhasz – Lihet, Suciu, Prunescu, Lupu, R. Rus, Giurgiu, Piper, Bedea, Bococi, Lemac.
  • Minerul în repriza a doua: Gudea – Duruș, Prunescu, David Simion, {andor, Lihet, Cubaș, Oșan, Giurgiu, Stanciu, Muscă.

 

Amicale jucate până acum:

  • Unirea Dej – Minerul Baia Mare: 0-5 (0-3); Brian Lemac (18), Valer Giurgiu (41, 45), Sandu Bococi (58), Alexandru Muscă (72)
  • Minerul Baia Mare – CFR II Cluj Napoca: 0-0
  • CSM Satu Mare – Minerul Baia Mare: 1-2 (0-1); Brian Lemac (38), Alexandru Muscă (71 – 11m)
  • Minerul Baia Mare – CSM Satu Mare: 9-0 (3-0); Adrian Bedea (19), Raul Stanciu (25, 51), Rãzvan Rus (40), Brian Lemac (48), Raul Ritli (60 – autogol), Alexandru Muscă (63, 73), Valer Giurgiu (76)
  • Minerul Baia Mare – Gloria Bistrița: 1-3 (0-1); Brian Lemac (63)
  • Gloria Bistrița – Minerul Baia Mare: 3-2 (1-0); Alexandru Muscă (69 – 11m), Valer Giurgiu (73)

 

Echipa pregătită de Dorin Toma, Vlad Ungureanu și Marius Marian are perfectate și alte jocuri de pregătire. Pe 10 august, echipa noastră va disputa un nou amical, acasă, cu Unirea Dej. Ultimul joc de pregătire este programat pe 17 august, cu echipa de Liga a patra, Someșul Dej. Campionatul Ligii a III-a va începe în 23-24 august.