Minaur Baia Mare începe returul Ligii Zimbrilor pe terenul celor de la HC Buzău

Echipa antrenată de Raul Fotonea și Alexandru Sabou se pregătește pentru returul Ligii Zimbrilor. După evoluțiile extraordinare din ultima perioadă (victorie în optimile Cupei României în fața echipei AHC Dunărea Călărași și egal în Liga Zimbrilor în compania campioanei României, Dinamo București), Minaur Baia Mare face deplasarea la Buzău pentru a susține meciul din cadrul celei de-a XIV-a etape. Partida împotriva echipei CS HC Buzău 2012 va avea loc miercuri, 13 decembrie, cu începere de la ora 18:00.

În meciul tur, Minaur Baia Mare s-a impus decisiv pe teren propriu în fața celor de la CS HC Buzău 2012 cu scorul de 33-21. Într-o formă de zile mari pe final de an, băimărenii tratează prima partidă din returul Ligii Zimbrilor cu gândul la victorie.

„Evoluția jucătorilor din ultimele meciuri ne dau speranțe și ne face să credem că putem obține un rezultat bun la Buzău. Pentru a putea să rămânem în contact cu echipele din zona Play-Off-ului este important să obținem victoria împotriva echipei buzoiene. De asemenea, ne dorim ca toți sportivii noștri să se întoarcă sănătoși de la Buzău pentru a putea pregăti meciul din sferturile Cupei României”, a declarat Ionuț Marta, directorul Clubului Sportiv Minaur Baia Mare.

Prima partidă din returul Ligii Zimbrilor este și ultima partidă jucată în campionat în acest an de către băimăreni. Minaur Baia Mare își va relua partidele din Liga Zimbrilor la finalul lunii ianuarie 2019, când este programată să se desfășoare etapa a XV-a, meci susținut de băimăreni pe teren propriu în compania celor de la AHC Dunărea Călărași.