Minaur Baia Mare începe cu dreptul perioada de pregătire

Echipa masculină de handbal a Clubului Minaur Baia Mare a câștigat primele două partide din perioada de pregătire. Handbaliștii antrenați de Raul Fotonea și Alexandru Sabou s-au impus categoric în cele două partide disputate în compania echipelor Nyiregyhaza și U Cluj. Meciurile, desfășurate în Sala Polivalentă „Lascăr Pană”, au avut loc în perioada 11-12 ianuarie.

În partida împotriva celor de la Nyiregyhaza, cel mai bun marcator al băimărenilor a fost Georgel Haiduc, cu 6 reușite. Extrema Minaurului a fost urmat de Albert Cristescu (5 goluri), Predrag Vujadinovic (4 goluri), Tudor Botea (4 goluri), Vojislav Brajovic (3 goluri), Andrei Popescu (3 goluri), Daniel Mureșan (3 goluri), Benjamin Szabo (2 goluri), Robert Nagy (2 goluri), Tudor Marta (1 gol), Yurii Pop (1 gol). La victorie au avut un aport important și portarii Adrian Țenghea (14 intervenții) și Răzvan Apostu (9 intervenții).

Amicalul cu cei de la U Cluj a adus o nouă victorie pentru Minaur Baia Mare. Echipa antrenată de Raul Fotonea și Alexandru Sabou s-a impus la scor prin reușitele lui Albert Cristescu (7 goluri), Yurii Pop (7 goluri), Tudor Botea (6 goluri), Vojislav Brajovic (5 goluri), Predrag Vujadinovic (5 goluri), Robert Nagy (3 goluri), Tudor Marta (3 goluri), Georgel Haiduc (3 goluri), Andrei Popescu (2 goluri), Daniel Mureșan (2 goluri), Benjamin Szabo (1 gol).

Echipa masculină de handbal își va continua perioada de pregătire în Cehia, unde va juca 3 meciuri amicale. Acestea se vor disputa în perioada 16-19 ianuarie. Înaintea primului meci oficial din Liga Zimbrilor, în 23 ianuarie, echipa antrenată de Raul Fotonea și Alexandru Sabou va mai susține un test de verificare în compania celor de la AHC Potaissa Turda.

În Liga Zimbrilor, CS Minaur Baia Mare se întoarce pe teren miercuri, 30 ianuarie, când în cadrul etapei a XV-a va întâlni pe teren propriu echipa AHC Dunărea Călărași.