Liga Zimbrilor după meciurile din etapa a doua; declarații, rezultate, clasament

De joi până sâmbătă s-au disputat jocurile etapei a doua din Liga Zimbrilor la handbal masculin. CS Minaur a avut o deplasare foarte dificilă, la SCM Politehnica Timișoara, deținătoarea trofeului Cupei României și participantă în Cupa EHF. Partida s-a disputat joi după-amiază, în Sala Sporturilor “Constantin Jude” din Timișoara, iar cele două echipe au terminat la egalitate, 26-26 (12-11).

Avem și declarațiile celor doi antrenori după meciul de la Timișoara.

  • Pero Milosevic (antrenor Timișoara): “Știam că va fi un meci dificil, dar ținând cont de modul în care am început sezonul era de așteptat să intrăm cu puțină frică în meci. Pe parcursul primei reprize am jucat bine, dar am ratat câteva aruncări chiar din fața porții. Ne-au lipsit mult cei doi absenți, Dragas pe teren și Tcaciuc în poartă. Babasafari a evoluat bine, mai ales în partea a doua a ăntâlnirii, atunci când intervențiile lui ne-au ajutat să egalăm.”
  • Stephane Plantin (antrenor Minaur): “A fost un meci de mare luptă, în care am avut un avantaj ce ne dădea speranțe la victorie, dar cred că și egalul este un rezultat bun în această deplasare. E un punct câștigat pe un teren unde nu este ușor să te impui. Apreciez comportarea jucătorilor noștri, care au arătat determinare colectivă și o mare risipă de energie în folosul echipei. Trebuie să continuăm în acest fel și în meciurile următoare”.

Ultimul meci al etapei a avut loc sâmbătă, între CSM București și Dinamo, campioana reușind să se impună cu 31-28, după ce CSMB condusese cu cinci goluri diferență în. min. 38.

Etapa 2

  • CSM Reșița – CSM Bacău: 30-37
  • CS HC Buzău – CSM Focșani: 23-28
  • AHC Dobrogea Sud Constanța – Potaissa Turda: 27-32
  • SCM Politehnica Timișoara – CS Minaur Baia Mare: 26-26
  • Dunărea Călărași – Steaua București: 28-28
  • CSM Vaslui – CSM Făgăraș: 29-23
  • CSM București – Dinamo București: 28-31

Clasament

  1. CSM Bacău – 6p (62-54) – 2
  2. Dinamo București – 6p (65-58) – 2
  3. CSM Focșani – 6p (48-41) – 2
  4. Potaissa Turda – 6p (60-54) – 2
  5. Minaur Baia Mare – 4p (51-49) – 2
  6. Steaua București – 4p (54-52) – 2
  7. CSM Vaslui – 3p (59-57) – 2
  8. Dunărea Călărași – 1p (52-53) – 2
  9. Poli Timișoara – 1p (50-52) – 2
  10. CS HC Buzău – 1p (46-51) – 2
  11. CSM Reșița – 1p (53-60) – 2
  12. CSM București – 0p (55-59) – 2
  13. Dobrogea Sud – 0p (50-57) – 2
  14. CSM Făgăraș – 0p (40-49) – 2

Etapa 3. Sâmbătă, 14 septembrie: Potaissa – Timișoara (11.00, TVR 2). Duminică, 15 septembrie: Bacău – Buzău; Steaua – Reșița; CS Minaur – Dunărea Călărași; Făgăraș – CSM București; Focșani – Vaslui; Dinamo – Dobrogea Sud (15.30, TVR 1).