Maricel Voinea s-a născut la Galați, pe 17 martie 1959. A început handbalul de performanță în Bacău, dar consacrarea a cunoscut-o la HC Minaur Baia Mare, sub conducerea lui Lascăr Pană, care l-a transferat în 1977. De “meserie” extremă stânga, a jucat la fel de bine și pe postul de inter stânga sau pe cel de conducător de joc. A intrat printre legendele handbalului mondial și prin celebra aruncare cu efect care îi poartă numele.
Maricel Voinea a jucat pentru echipele naționale de juniori, tineret și seniori, participând și la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Moscova 1980, Los Angeles 1984 și Barcelona 1992). La Moscova și la Los Angeles a câștigat medalia de bronz cu echipa României, iar la ediția din 1992 s-a clasat pe locul 8. De asemenea, are o medalia de bronz la Campionatul Mondial din Cehoslovacia, în 1990.
Dublu cîștigător al Jocurilor Mondiale Universitare (Germania 1985, Iugoslavia 1987), câștigător al Cupei IHF (1984-1985) și al Cupei EHF (1987-1988).
În 1989 s-a transferat în Spania, la Avidesa Valencia, apoi a jucat în Germania până la 39 de ani, la SG Leutershausen (1992–1994) și HSG Nordhorn (1994–1998).
Maricel Voinea: “Pe la finalul anilor ’70, rușii inventaseră apărarea agresivă, la 10-11 metri de poartă. Erau mari, aveau mereu în teren 2-3 oameni de peste doi metri. Curând, multe echipe, inclusiv de club, au preluat acest stil. Pentru mine, care jucam extremă stânga, devenise din ce în ce mai greu să primesc mingea, dar să mai și marchez. În plus, la «națională», tot jocul nostru era făcut pentru interi, să înscrie mai mult ei. Dar mie îmi plăcea golul. Voiam să improvizez, să inventez, să fac spectacol, nu doar să alerg de bezmetic și să fac blocaje sau culoare pentru interi. Așa că trebuia să inventez ceva. Și am început, așa, în joacă, să fac ghidușii cu mingea”.
Lascăr Pană: “Maricel avea geniu. Avea talent, dar și muncea ca un nebun. Nu suporta să piardă. Exersa în fiecare zi după antrenamente și așa a dus la perfecțiune efectul său”.