Înfrângere în primul amical de la Suceava

CS Minaur a pierdut primul amical de la Suceava, scor 34-21 după ce la pauză scorul a fost 14-13 în favoarea sucevenilor. În a doua repriză,antrenorul Raul Fotonea a introdus pe teren jucători care au evoluat mai puțin în meciurile amicale disputate până acum.

Începutul de joc a fost echilibrat, CSU Suceava conducând după primele cinci minute de joc cu 4-3, după care gazdele s-au distanțat la 7-4. CS Minaur a revenit în joc cu trei goluri marcate consecutiv, egalând la șapte. Suceava a răspuns cu aceeași monedă și a dus scorul la 10-7 (minutul 18). Până la pauză, cele două echipe au fost despărțite de maxim un gol, aceasta fiind diferența cu care cele două echipe au încheiat repriza, scor 14-13.

În repriza secundă, antrenorul Raul Fotonea a introdus pe teren jucători care au evoluat mai puțin în meciurile amicale disputate, iar CSU Suceava s-a distanțat încă de la începutul actului secund, ducând rapid scorul la 19-14. Până la finalul celor 60 de minute, echipa prim-divizionară și-a mărit avantajul, partida încheiându-se cu scorul de 34-21.

În a doua partidă de verificare, tot împotriva echipei din Suceava se va desfășura mâine, 25 august începând cu ora 10:30.