Handbal feminin – Duel ardelenesc – CS Minaur vs U Cluj

Programul meciurilor amicale de pregătire al fetelor de la CS Minaur continuă sâmbăta aceasta cu un duel ardelenesc. Handbalistele noastre vor întâlni prim divizionara U Cluj, de la ora 12.00, în Sala Sporturilor “Lascăr Pană”.

Pentru clujence este ultimul meci înaintea debutului Ligii Naţionale. Din cauză că Sala Polivalentă din Cluj găzduieşte săptămâna aceasta jocurile grupei a 4-a a FIBA EuroBasket, clujencele s-au antrenat toată săptămâna la Baia Mare, această perioadă fiind încheiată de jocul cu echipa noastră.

Dacă băimărencele mai au aproximativ două săptămâni până la începerea campionatului, pentru studente este ultima ocazie de a-şi verifica nivelul de pregătire. În lotul acestora se află trei foste jucătoare provenite de la Extrem Baia Mare, care s-au transferat la pachet cu fostul campion al Minaurului, antrenorul Adi Popovici. Din lotul clujencelor mai face parte şi fosta componentă a HCM Baia Mare, Ionica Munteanu.

Pentru fetele de la CS Minaur urmează după acest meci alte două întâlniri interesante cu echipa ucraineană Karpati Uzhgorod, care vor avea loc în zilele de 5-6 septembrie, tot la Baia Mare.