Fetele de la Minaur își păstrează locul pe podiumul Ligii Florilor

Sâmbătă, de la ora 17.00, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și HC Zalău, joc din cadrul etapei a 7-a din Liga Florilor. CS Minaur s-a impus cu 24-16 (11-9), dar nu diferența de scor este, totuși, prea drastică, meciul fiind mult mai echilibrat.

A mers foarte bine apărarea echipei noastre, la fel și poarta, iar faptul că CS Minaur a condus pe toată durata partidei ne face să spunem că victoria a fost pe deplin meritată. S-a remarcat în mod deosebit în atac Marija Shteriova, care a marcat 10 dintre golurile echipei noastre.

 

CS Minaur Baia Mare – HC Zalău: 24-16 (11-9)

  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană”, cca 700 de spectatori
  • Au arbitrat: Alexandru Nițișor – Alin Stamatoiu (Râmnicu Vâlcea). Obs. Marius Barcan (Craiova)
  • Aruncări de la 7m: 2-9 (transformate: 2-6; au ratat: Vrabie, Dana Abed Khader, Nichitean). Minute de eliminare: 6-4
  • CS Minaur: Ana Maria Măzăreanu (12 intervenții, a apărat și un 7m), Cristina Enache (2 intervenții) – Marija Shteriova 10/13, Paulina Masna 5/9, Sonia Seraficeanu 2/2, Andreea Popa 2/2, Sylwia Lisewska 2/3 (2 din 7m), Yaroslava Burlachenko 1/1, Oana Bondar 1/1, Oana Cîrstea 1/2, Larisa Tămaș 0/1, Petruța Argyelan 0/1, Roxana Szolosi 0/2, Anca Polocoșer, Camelia Hotea, Mădălina Conache. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu
  • Zalău: Raluca Kelemen (3 intervenții), Sara Abed Kader (3 intervenții), Adina Sabău – Diana Nichitean 1/2, Alexandra Severin 2/7, Bianca Berbece, Cristina Nica 4/10, Amalia Coman, Alexandra Vrabie 0/2, Irina Ivan, Dana Abed Kader 4/4 (4 din 7m), Andreea Mihart /2, Larisa Șerban 3/5 (2 din 7m), Andreea Tecar 0/4, Sabrina Lazea, Teodora Popescu 0/1. Antrenori: Gheorghe Tadici și Elena Tadici

 

Etapa 7

  • SCM Gloria Buzău – CSM Corona Brașov: 23-19
  • Măgura Cisnădie – CSU Cluj Napoca: 33-22
  • Dunărea Brăila – SCM Craiova: 24-19
  • AHCM Slobozia – Gloria Bistrița: 24-26
  • CS Minaur Baia Mare – HC Zalău: 24-16
  • SCM Râmnicu Vâlcea – Rapid București (marți, 15 octombrie, 16.00)
  • CSM Slatina – CSM București (4 ianuarie 2020)

Clasament

  1. Râmnicu Vâlcea – 18p (162-123) – 6
  2. Corona Brașov – 18p (191-162) – 7
  3. Minaur Baia Mare – 16p (177-152) – 7
  4. Dunărea Brăila – 12p (159-142) – 6
  5. Gloria Buzău – 12p (179-163) – 7
  6. Măgura Cisnădie – 10p (190-174) – 7
  7. CSM București – 9p (128-111) – 5
  8. CS HC Zalău – 9p (168-171) – 7
  9. Gloria Bistrița – 9p (158-162) – 7
  10. SCM Craiova – 9p (158-167) – 7
  11. AHCM Slobozia – 4p (153-177) – 7
  12. CSM Slatina – 4p (135-170) – 6
  13. Rapid București – 3p (127-165) – 6
  14. CSU Cluj-Napoca – 0p (153-199) – 7

Etapa 8. Marți, 15 octombrie: Corona – CSU Cluj (18.00). Sâmbătă, 19 octombrie: Zalău – Slobozia. Duminică, 20 octombrie: Rapid – Brăila (15.30, TVR HD); Gloria Buzău – CS Minaur (15.30, TVR 1). Sâmbătă, 26 octombrie: Bistrița – Rm. Vâlcea (11.00, TVR HD). Duminică, 27 octombrie: CSM București – Cisnădie (15.30, TVR 1). Miercuri, 6 noiembrie: Craiova – Slatina.

 

Turul Ligii Florilor pentru Minaur

  • Etapa 1 (sâmbătă, 31 august): CS Minaur – Măgura Cisnădie: 25-25 (11-12)
  • Etapa 2 (sâmbătă, 7 septembrie): CSU Cluj – CSM Minaur: 21-23 (7-10)
  • Etapa 3 (miecuri, 11 septembrie): CS Minaur – CSM București: 24-30 (11-14)
  • Etapa 4 (sâmbătă, 14 septembrie): SCM Craiova – CS Minaur: 17-22 (8-13)
  • Etapa 5 (sâmbătă, 21 septembrie): CS Minaur – Rapid București: 37-22 (21-8)
  • Etapa 6 (sâmbătă, 5 octombrie): Gloria Bistrița – CS Minaur: 21-22 (9-11)
  • Etapa 7 (sâmbătă, 12 octombrie): CS Minaur – HC Zalău: 24-16 (11-9)
  • Etapa 8 (duminică, 20 octombrie): Gloria Buzău – CS Minaur
  • Etapa 9 (sâmbătă, 2 noiembrie): CS Minaur – Corona Brașov
  • Etapa 10 (sâmbătă, 9 noiembrie): CS Minaur – AHCM Slobozia
  • Etapa 11 (miercuri, 13 noiembrie): SCM Rm. Vâlcea – CS Minaur
  • Etapa 12 (marți, 7 ianuarie 2020): CS Minaur – Dunărea Brăila
  • Etapa 13 (sâmbătă, 11 ianuarie): CSM Slatina – CS Minaur

 

Lotul echipei CS Minaur

  • Portar: Ana Maria Măzăreanu (7 meciuri / 0 goluri), Cristina Enache (7/0), Cristina Ciaușescu
  • Extrema stânga: Oana Cîrstea (7/13), Eva Kerekes (3/0), Camelia Hotea (4/6)
  • Inter stânga: Sylwia Lisewska (7/15), Larisa Tămaș (6/2), Maria Shteriova (7/35)
  • Centru: Roxana Szolosi (7/16), Andreea Popa (7/23), Anna Ivanenko
  • Inter dreapta: Paulina Masna (7/21), Anca Polocoșer (7/5), Helena Rysankova
  • Extrema dreapta: Sonia Seraficeanu (7/16), Oana Borș (1/0), Petruța Argyelan (7/2)
  • Pivot: Oana Bondar (7/8), Yaroslava Burlachenko (7/11), Mădălina Conache (5/1)
  • Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu.