CS Minaur câștigă Trofeul pe care l-a organizat

CS Minaur a participa la un ultim turneu de pregătire în această vară, organizat chiar țn Sala Sporturilor “Lascăr Pană” din Baia Mare. Echipa noastră s-a impus în ambele meciuri disputate și a intrat în posesia Trofeului Minaur (ediția a treia), locurile următoare fiind ocupate de Iuventa Michalovce și de Universitatea Cluj. S-au acordat și trei premii speciale: Cristina Enache (CS Minaur) – cel mai bun portar; Iryna Kompanients (Iuventa) – golgheter (11 goluri) și Roxana Szolosi (CS Minaur) – cea mai bună jucătoare.

În ultima zi, CS Minaur a întâlnit campioana Slovaciei, Iuventa Michalovce, pe care a învins-o cu 25-21 (11-16), după o prima repriză modestă, cu foarte multe greșeli și cu un procentaj de sub 50% la aruncările la poartă (11 goluri / 23 aruncări, față de 16/28 la oaspete).  Am recuperat puțin în partea a doua (14/24 față de 5/26 la oaspete).

După câteva minute cu echilibru evident și avantaj de 1-2 goluri pentru Minaur, de la 7-6 (16) am primit cinci goluri la rând: 7-11 (21), iar diferența a mai crecut cu o lungime până la pauză: 11-16. Partea a doua a fost dominată clar de Baia Mare, care a avut o apărare foarte bună (poarta a ținut în ambele reprize), drept dovadă că Iuventa n-a marcat decât un singur gol în 20 de minute. Practic, de la 11-16 la pauză s-a făcut 19-17 (50). Echipa din Slovacia a revenit la un gol, 21-20 (56), dar finalul ne-a aparținut și Minaur a câștigat turneul pe care l-a organizat.

 

CS Minaur Baia Mare – Iuventa Michalovce: 25-21 (11-16)

  • Arbitri: Alexandru Apostu și Florin Chinde
  • Aruncări de la 7m: 6-6 (transformate 2-6; au ratat: Lisewska, Szolosi, Masna, Popa). Minute de eliminare: 4-12
  • CS Minaur: Ana Maria Măzăreanu (7 intervenții), Cristina Enache (11 intervenții) – Oana Cîrstea 5/6, Sonia Seraficeanu 4/5, Roxana Szolosi 4/7 (unul din 7m), Marija Shteriova 3/5, Petruța Argyelan 2/4, Sylwia Lisewska 2/7 (unul din 7m), Yaroslava Burlachenko 1/1, Mădălina Conache 1/1, Camelia Hotea 1/3, Andreea Popa 1/3, Paulina Masna 1/5, Larisa Tămaș, Oana Borș. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu
  • Iuventa: W. Kordowiecká (a apărat 3 de 7m), R. Jablonská (12 intervenții) – Ivona Michalkova, Miriam Kakascikova 0/1, Martina Pusta 1/1 (din 7m), Bibiana Stefanikova, Simona Rovnakova, Vladimira Kisikova 2/4, Nikoleta Trunkova, Milica Trifunovici 6/7, Michaela Stefanova 0/4, Adriana Holejova 1/7, Patricia Wollingerova, Vladimira Bajciova 6/10 (5 din 7m), Iryna Kompaniiets 4/10, Marija Radovic 0/1, Anastasiia Burdina 1/2. Antrenori: David Peter, Jan Lajcak

 

AMICALELE DIN INTERSEZON

CS Minaur Baia Mare – Universitatea Cluj-Napoca: 31-27 (16-12)

  • Minaur: Măzăreanu (5 intervenții), Enache (10 intervenții) – Masna 6/8 (2 din 7m), Cîrstea 5/5, Szolosi 4/7 (unul din 7m), Lisewska 4/7 (2 din 7m), Seraficeanu 3/3, Burlachenko 2/3, A. Popa 2/3 (unul din 7m), Kerekes 1/1, Ivanenko 1/1, Polocoșer 1/1, Bondar 1/2, Borș 1/3, L. Tămaș

 

CS Minaur – Kisvarda: 24-25 (15-11)

  • Minaur: Măzăreanu (7; 1), Enache (6), Ciaușescu (4) – Shteriova 5, Burlachenko 3, Seraficeanu 3, Cîrstea 2, Kerekes 2, Masna 2, Lisewska 2, Conache 1, Popa 1, Argyelan 1, Tămaș 1, Hotea 1, Polocoșer, Szolosi, Bondar, Ivanenko

Kisvarda – CS Minaur: 33-23 (14-10)

  • Minaur: Enache (5), Măzăreanu (1), Ciaușescu (3) – Shteriova 8, Masna 5, Seraficeanu 3, Cîrstea 3, Polocoșer 2, Burlachenko 1, Tămaș 1, Szolosi, Hotea, Conache, Bondar

“U” Cluj Napoca – CS Minaur: 28-29 (13-17)

  • Minaur: Ciaușescu (12), Măzăreanu (5) – Szolosi 6, Lisewska 6, Hotea 4, Seraficeanu 3, Masna 3, Popa 2, Bondar 2, Conache 2, Argyelan 1, Ivanenko, Kerekes

CS Minaur – GVP Europe Vác: 33-30 (17-15)

  • Minaur: Măzăreanu (5;1), Enache (9;1) – Popa 7, Burlachenko 5, Shteriova 5, Cîrstea 5, Seraficeanu 3, Masna 3, Hotea 1, Kerekes 1, Conache 1, Tămaș 1, Szolosi 1, Polocoșer, Ivanenko, Argyelan

CS Minaur – MKS Zaglebie Lubin: 31-25 (14-11)

  • CS Minaur: Măzăreanu (9), Cristina Enache (8) – Seraficeanu 7, A. Popa 6, Masna 5, Shteriova 4, Tămaș 3, Szolosi 2, Argyelan 1, Cîrstea 1, Kerekes 1, Conache 1, Burlachenko, Polocoșer, Ivanenko, Hotea

Iuventa Michalovce – CS Minaur Baia Mare: 22-32 (10-18)

  • CS Minaur: Măzăreanu (12), Cristina Enache (9, 1) – Seraficeanu 5, Burlachenko 5, Cîrstea 4, Argyelan 4, Conache 4, Szolosi 3, A. Popa 2, Kerekes 2, Masna 1, Ivanenko 1, Shteriova 1, Polocoșer, Tămaș, Hotea

 

HC Karpaty Uzhgorod – CS Minaur Baia Mare: 10-24 (30 de minute)

  • Minaur: Cristina Enache (16 intervenții) – Eva Kerekes 5, Sonia Seraficeanu 5, Mădălina Conache 3, Anna Ivanenko 3, Anca Polocoșer 2, Yaroslava Burlachenko 2, Andreea Popa 2, Oana Bondar 1, Roxana Szolosi 1

Gorodniceanka Grodno – CS Minaur Baia Mare: 14-19 (30 de minute)

  • Minaur: Enache (9 intervenții) – Bondar 6, Polocoșer 5, Kerekes 2, Seraficeanu 2, Popa 1, Conache 1, Ivanenko 1, Szolosi 1.