Joc spectacol la debutul băieților în Liga Zimbrilor

Setea de handbal a pătimașilor sporteri băimăreni a fost parțial stinsă miercuri seara în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, când handbaliștii noștri au câștigat entuziasmant jocul împotriva celor de la CS HC Buzău 2012.

Având pe bancă mai vechea noastră cunoștință, pe ex-dinamovistul Eliodor Voica, buzoienii nu au reușit să își depășească condiția de nou promovați, chiar dacă au practicat un joc dârz, uneori mai mult fizic decât tehnic sau tactic. Minaur s-a impus prin atitudine și poftă de handbal, cu care au reușit să „trimită” acasă cu zâmbetul pe buze și cu speranțe reînnoite cei peste 1.000 de suporteri băimăreni prezenți la sală. Golgheterul meciului a fost Tudor Marta, care, sprijinit și de o defensivă de fier, care l-a pus pe contraatac în mai multe rânduri, a reușit să marcheze de 7 ori și a creat și cea mai frumoasă fază a meciului, o aeriană finalizată de Vujadinovic.

La final, Raul Fotonea a declarat pentru minaur.ro: ”Ne bucurăm că am debutat cu un joc, în marea lui parte, bun! Suntem fericiți că cei care au ales să vină azi la sală, pentru noi, credem că au plecat multumiți. Felicitări băieților pentru modul cum au abordat meciul, până la urma e doar meritul lor. Acum, trebuie să rămânem cu picioraele pe pământ și să fim conștienți că a fost doar un meci, pe care trebuie să-l uităm repede și că adevaratele pietre de încercare de-abia acum urmează.”

CS Minaur Baia Mare: Portari – Țenghea (8 intervenții), Apostu (6, 2 de 7m apărate), Markelau; Jucători: Marta (7 goluri), Csepreghi (5), Haiduc (5), Brajovic (5), Vujadinovic (4), Căbuț (3), Makaria (2), Yuriy Pop (1), Ștefan (1), Nagy, Botea, Popescu, Mureșan. Antrenor principal Raul Fotonea, antrenor secund Alexandru Sabou.