Într-o partidă amicală disputată la Satu Mare, echipa de handbal masculin a Clubului Sportiv Minaur s-a impus în fața unei echipe de Liga Națională care evoluează și în Cupa EHF. Este vorba de Politehnica Timișoara, formație pe care echipa antrenată de Raul Fotonea a învins-o cu 30-27, după ce la pauză a avut un singur gol în avantaj, scor 15-14.
Primele cinci minute au fost echilibrate, cele două echipe mergând de la egal la egal. CS Minaur s-a distanțat la 6-3 în minutul 8, pentru ca diferența să fie mărită la cinci goluri în minutul 14, scor 10-5. Timișoara a redus din diferență în minutul 20, scor 11-9, pentru ca în minutul 28 să preia conducerea, scor 13-14. Până la pauză, CS Minaur a marcat două goluri și a intrat la cabine în avantaj, scor 15-14.
Imediat după pauză, CS Minaur și-a mărit avantajul la patru goluri, scor 18-14. Diferența s-a menținut până spre finalul jocului, care s-a încheiat cu victoria echipei noastre, scor 30-27.
Următorul joc pentru CS Minaur va fi miercuri 9 noiembrie începând cu ora 18:00, când vom juca pe propriul teren cu Centrul Național de Excelență Sighișoara.
