Trofeul Minaur – Victorie și poftă de joc – Băieții înving pe CSU Suceava

Vineri seara, cu începere de la ora 19.00, Minaur Baia Mare a jucat primul său meci din cadrul Trofeului Minaur în compania echipei CSU Suceava. În fața a peste 500 de spectatori, veniți în Sala Sporturilor ”Lascăr Pană” să vadă la lucru o echipă mai bine închegată ca cea din meciurile cu Poli Timișoara, Minaur a arătat o poftă deosebită de joc, încântând audiența cu un joc precis, pe alocuri cu elemente de spectaculozitate. Cu această ocazie jucătorii noștri au și prezentat noul echipament cu care vor evolua în acest sezon competițional.

Băieții lui Raul Fotonea au început dezinvolt și în ciuda scorului strâns din primele minute au practicat un joc eficient în apărare și cu combinații frumos ”lucrate” pe faza de atac. S-au remarcat de la început Ragot și Căbuț care au colaborat bine și au marcat câteva goluri frumoase. Au făcut spectacol pe extreme și Marta cu Sabou. Mureșan și-a adus și el contribuția la jocul combinativ al echipei, marcând la rândul lui, alături de Halcă, o serie de goluri de pe linia de 9 metri.  A smuls aplauzele suporterilor băimăreni o excelentă fază plecată la Ragot înspre Căbuț care a tras după el apărarea centrală lăsând-ul liber pe semicerc pe Bușecan pe care apoi l-a pus în situație de finalizare cu o pasă inteligentă pe la spate. Prima repriză a fost dominată de la un capăt la altul de Minaur, sucevenii pierzând contactul și fiind conduși pe alocuri chiar cu 5 goluri. Scorul reprizei 17-13.

În cea de a doua repriză recuperările și contraatacurile lui Marta au făcut deliciul tribunelor care au fost răsfățate per ansamblu cu un joc bine legat, cu multe faze de poartă și goluri frumoase. La adăpostul celor 4 goluri avans Minaur a încercat desprinderea definitivă, dar oaspeții s-au ambiționat, astfel încât am reușit să marcăm doar cu un gol mai mult decât aceștia până la finalul meciului. Meciul s-a încheiat cu victoria noastră clară.

Sâmbătă, cu începere de la ora 19.00,  vom întâlni pe ucrainienii de la HC ZNTU ZAB Zaporozhye, care în primul meci au fost învinși de Potaissa Turda.

Minaur: Portari – Răzvan Pop (10 intervenții), Bucătaru (2). Jucători: Ragot (7 goluri, 2 din 7m), Căbuț (6), Marta (6), Mureșan (4), Sabou (3), Halcă (2), Bușecan (1), Câmpan (1), Haiduc (1), Botea (1), Yuri Pop, Cristescu, Mihai, Nagy.

Proiect al Administrației Locale a Municipiului Baia Mare.