Olanda este noua campioană mondială; două ex-băimărence în echipa turneului final

Olanda a câștigat titlul mondial pentru prima oară în istorie, după 30-29 în finala cu Spania. De remarcat că în cele două finale disputate duminică au evoluat trei jucătoare care acum ceva vreme jucat pentru HCM Baia Mare. Este vorba despre Lois Abbingh (campioană mondială și golghetera competiției), Ksenia Makeeva (Rusia) și Camilla Herrem (Norvegia). După cum se știe, naționala României s-a clasat pe locul 12.

Acest loc 12 nu ne-a ajutat prea mult, însă ne-a ajutat locul 4 obținut anul trecut la Campionatul European. Din echipa României au făcut parte jucătoarele Sonia Seraficeanu și Anca Polocoșer (prezentă și la Europenele de anul trecut), precum și antrenorul Costică Buceschi. Astfel, echipa noastră va participa în luna martie la turneul preolimpic, după cum urmează:

  • 20 martie: România – Coreea de Nord
  • 21 martie: Norvegia – România
  • 22 martie: România – Muntenegru

Data limită pentru trimiterea listei de 28 de jucătoare este 19 februarie, iar lotul final de 16 poate fi anunțat cu o oră înaintea ședinței tehnice a turneului de calificare. În timpul evenimentului o echipă poate face maxim 3 schimbări în lotul de 16, la fel ca la Mondiale.

Liga Națională se va întrerupe în weekendul 7/8 martie, dar unele echipe vor disputa jocuri în sferturile Cupei României în data de 11 martie, astfel că vor fi, din nou, puține zile de pregătire înainte de turneul preolimpic.

IHF va anunța curând cui va acorda dreptul de organizare. Muntenegru și-a anunțat oficial candidatura. Imediat după turneul preolimpic, naționala României va disputa două meciuri în preliminariile EURO2020, ambele contra Poloniei. Primul în deplasare (25/26 martie), al doilea acasă (28/29 martie).

Echipa turneul final mondial

  • Cea mai bună jucătoare: Estavana Polman (Olanda)
  • Extremă stânga: Camilla Herrem (Norvegia)
  • Inter stânga: Alexandrina Cabral Barbosa (Spania)
  • Centru: Estavana Polman (Olanda)
  • Inter dreapta: Anna Vyakhireva (Rusia)
  • Extremă dreaptra: Jovanka Radicevic (Muntenegru)
  • Pivot: Linn Blohn (Suedia)
  • Portar: Tess Wester (Olanda)
  • Golgheteră: Lois Abbingh (Olanda) – 71 goluri.