FRF propune o dublă între CS Minaur și ACS Fotbal Comuna Recea pentru promovare

Astăzi, la ședința cu reprezentanții cluburilor din cel de-al treilea eșalon, președintele Răzvan Burleanu a prezentat două propuneri după ce a spus că 90 la sută dintre echipe au răspuns la chestionatul primit de la FRF, iar 75% au transmis că nu au bani pentru respectarea protocolului recomandat de Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului după ieșirea din starea de urgență decretată din cauza pandemiei de COVID-19.

 

FRF vrea “înghețarea” sezonului de Liga 3, așa cum își doresc și mare parte dintre cluburi, să nu retrogradeze nimeni, dar să promoveze cinci echipe. Din Liga 4 ar urma să acceadă 14 campioane județene, în acest sens, forul fotbalistic din România urmând a anula actualele jocuri stabilite pentru baraj și va reface tragerea la sorți în așa fel încât să nu mai promoveze o echipă din două, ci una din trei, deci va organiza un mini-turneu.

 

Pentru Liga 3, Răzvan Burleanu, a prezentat un scenariu ce reprezintă varianta cea mai plauzibilă ce urmează a fi aprobată după ce majoritatea echipelor a transmis că nu îndeplinesc condițiile cerute de protocolul recomandat de autorități.

FRF propune ”înghețarea” sezonului de Liga 3, ediția 2019/2020, pe baza actualului clasament înregistrat după desfășurarea a 16 etape dintr-un total de 30, fără ca nicio echipă să retrogradeze. În schimb, vrea să promoveze în Liga 2 câte o echipă din fiecare dintre cele cinci serii, trecând, astfel, peste propunerea echipelor din eșalonul secund, care nu vor formații nou-promovate în sezonul următor.

Iar promovarea în Liga 2 se va determina după o condiție specială: în seriile unde diferența dintre prima și a doua clasată este egală sau mai mică de trei puncte, respectivele echipe vor juca un baraj în dublă manșă, la sfârșitul lunii iulie, iar câștigătoarea va accede în eșalonul superior.

 

Astfel, Aerostar Bacãu (Seria 1 / are un avans de șapte puncte față de Foresta Suceava), Unirea Slobozia (Seria 2 / are trei puncte peste Mostiștea Ulmu) și U Craiova 1948 SA (Seria 4 / are un avans de 13 puncte față de {oimii Lipova) vor promova direct în Liga 2.

În schimb, în Seria 3, Progresul Spartac, care este la egalitate cu CSM Slatina, ocupanta locului 2, (în meciul direct au remizat la Slatina, scor 2-2, iar echipa bucureșteană era lider datorită golaverajului), vor juca baraj pentru a se decide promovata. La fel se întâmplă și în Seria 5, unde ACS Fotbal Comuna Recea are doar două puncte peste a doua clasată CS Minaur Baia Mare, astfel că cele două formații maramureșene vor juca manșă dublă de baraj pentru a accede în Liga 2.