Echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Minaur a câștigat în deplasare la CSU Oradea, scor 30-21 și își continuă astfel parcursul fără greșeală din acest start de campionat. La pauză, diferența dintre cele două echipe a fost de doar două goluri, scor 13-15.

Începutul de meci a fost echilibrat, cele două echipe mergând la egal la egal. Majoritatea golurilor din startul meciului au fost marcate din aruncări de la șapte metri. La scorul de 8-8, CS Minaur avea cinci goluri marcate din aruncări de la șapte metri. Cu cinci minute înainte de final, CSU Oradea avea două goluri în avantaj, scor 12-10, însă CS Minaur a preluat conducerea după ce a marcat patru goluri consecutive (scorul a devenit 14-12 pentru echipa noastră), iar la pauză a condus cu 15 la 13.

Imediat după reluare, CS Minaur și-a dublat avantajul înregistrat la pauză, ducând scorul la 19-15, pentru ca la mijlocul reprizei secunde să se desprindă decisiv la 23-16. Cea mai mare diferență dintre cele două echipe s-a înregistrat la scorul de 28-18. La finalul jocului, CS Minaur s-a impus cu 30-21.
În etapa viitoare, CS Minaur va sta, următorul joc fiind programat pentru 30 octombrie, când echipa noastră se va deplasa la CSU Reșița.
CS Minaur: Andreea Nastasă (a marcat un gol), Claudia Cetățeanu – Bianca Zegrean (9 goluri), Cristina Andrița (7), Jenica Rudics (5), Daiana Gaiu (2), Andreea Teckar (2), Raluca Mihai (2), Iulia Bledea (1), Petruța Argyelan (1), Alexandra Pricop, Andriyana Naumenko, Oana Bidașcu. Antrenoare: Simona Maior-Pașca și Ioana Marta.
