Cu Botea (15 goluri), Căbuț (5) și Buzle (1) în echipă, România s-a calificat în play-off

Echipa națională de handbal masculin a României a trecut de prima fază a calificărilor în Italia, unde a disputat și a câștigat toate cele trei jocuri programate pentru Mondialele din 2021.

 

România a început cu o victorie împotriva Georgiei (29-24) turneul preliminar din Italia, jocul fiind câștigat pe final, când băieții noștri au fost mult mai atenți în apărare și au finalizat cam tot ceea ce se putea..

România: Popescu, Iancu – Grigoraș 9, Fenici 5, Thalmaier 3, Dumitru 3, Șimicu 3, Fotache 2, Bujor 2, Mocanu 1, Asoltanei 1, Savenco, Csog, Botea, Humet. Antrenori: Rareș Fortuneanu, Adrian Petrea si Alexandru Buligan.

Naționala masculină a obținut sâmbătă cea de-a doua victorie, 32-21 (15-7) cu Kosovo, într-un meci în care a arătat mult mai bine decât în cel cu Georgia. Oarecum ne-am temut de Kosovo, deoarece ei au terminat la egalitate în prima zi, cu Italia (26-26).

România: Popescu, Iancu – Botea 7, Asoltanei 6, Grigoraș 4, Mocanu 4, Humet 3, Căbuț 2, Dumitriu 2, Fenici 1, Thalmaier 1, Bujor 1, Csog 1, Savenco, Fotache, Șimicu.

În ultima zi, echipa noastră s-a impus cu 29-24 în fața Italiei. Chiar dacă rezultatul meciului avea importanță doar pentru palmares, echipa noastră fiind deja calificată mai depatre, s-a jucat pentru victorie și s-a muncit pentru ea.

România: Iancu, Bucătaru – Botea 8, Grigoraș 5, Asoltanei 3, Căbuț 3, Csog 3, Dumitru 2, Thalmaier 2, Bujor 1, Buzle 1, Humet Gaminde 1, Fenici, Fotache, Mocanu, Savenco.

 

Echipa României la turneul din Italia: Mihai Popescu, Ionuț Iancu, Alexandru Bucătaru – Tudor Botea (15), Demis Grigoraș (18), Alexandru Asoltanei (10), Călin Căbuț (5), Vencel Csog (4), Gabriel Dumitru (7), Roland Thalmaier (6), Gabriel Bujor (4), Andrei Buzle (1), Javier Humet Gaminde (4), Cristian Fenici (6), Viorel Fotache (2), Andrei Savenco, Marius Mocanu (5), Alexandru Șimicu (3).