Ultima confruntare din acest sezon pentru echipa masculină secundă a CS Minaur s-a încheiat cu egalitate, scor 31-31. Partida a fost dominată în întregime de HC Szejke Odorhei care în primele 7 minute ale reprizei au reușit să înscrie 5 goluri. Minutul 7 aduce și primul time-out al partidei cerut de CS Minaur, time-out benefic pentru echipa băimăreană care reușește să recupereze și să reducă avantajul gazdelor la un gol în minutul 12 (5-6), urmând să obțină primul egal în minutul 26 (13-13). În ultimele 3 minute oaspeții marchează de 3 ori, în timp ce gazdele o singură dată, intrându-se astfel la vestiare cu cu scorul 14-16.
În a doua repriză avantajul oaspeților atinge punctul maxim de 5 goluri (16-21), moment în care băimărenii cer al doilea time-out. CS Minaur revine motivată în teren și reușește să egaleze în minutul 46 (24-24). Finalul partidei le aparține băimărenilor care în ultimele 4 secunde au atacul însă Pop Erik nimerește bara, iar meciul se încheie cu scor egal 31-31. CS Minaur II încheie sezonul competițional pe locul IV, cu 28 de puncte.
CS Minaur II: Apostu (1 gol), Bledea. Botea (8), Szabo (7), Pop Y. (5), Dobra (4), Haiduc (4), Pop (1), Oargă (1), Crainic, Adoreanu, Buciuman, Armaș. Antrenori: Florin Mironescu, Alexandru Sabou.
