Vineri și sâmbătă s-au disputat jocurile etapei a 9-a din Liga 3, seria 5 la fotbal. CS Minaur a reușit să obțină victoria, la limită, după un meci dificil. Acum, băimărenii au urcat pe poziția a cinceași e nevoie de puncte și din deplasare pentru a putea ajunge în preajma podiumului.
CS Minaur a avut un meci foarte dificil pe propriul teren cu Unirea Alba Iulia. A dominat jocul, a fost echipa mai prezentă pe faza ofensivă, dar ocaziile de gol adevărate s-au cam lăsat așteptate. Alba-iulienii au încercat să iasă de mai multe ori la joc, să pună pericol, în unele cazuri au și reușit, dar nici de la ei n-am văzut foarte mare lucru.
Partea a doua a fost mult mai animată și a debutat cu o ocazie de gol destul de mare pentru oaspe]i, care n-au putut trimite balonul în poartă din 6-7m. Apoi, a venit minutul 63, cu centrarea lungă de pe dreapta trimisă de Giurgiu, ieșirea inoportună a lui Angeru și golul marcat de Brian Lemac, la cea de-a doua reușită în acest sezon. O reușită de trei puncte, pentru că nu s-a mai marcat până la final. Lemac a mai avut o ocazie de gol în min. 81, dar Angeru “a rezolvat”, apoi a mai fost “capul” lui Prunescu după un corner bătut de Duruș, scor tot de Angeru (84). Ultima ocazie mare de gol a fost ratată de Mărgărit (85), șutut acestuia fiind respins cu piciorul de Dombradi.
CS Minaur Baia Mare – Unirea Alba Iulia 1-0 (0-0)
- Arbitri: Vasile Rodină (Cluj-Napoca) – Bogdan Gireadă (Oradea) și Dragoș Daniel Popa (Băișoara – Cluj). Observatori: Sergiu Neichi (Satu Mare) și Dan Costin (Zalău).
- Minaur: Balazs Dombradi – Denis Lihet, Jean Prunescu, David Simion, Ciprian Duruș, Bogdan Piper, Valer Giurgiu, Andrei Coroian, Krisztian Szekely, Adrian Șter, Brian Lemac
- Rezerve: Alex Gudea, Răzvan Rus, Răzvan Lupu, Cătălin Tutuța, Alexandru Mitracu, Daniel Groza, Sandu Bococi
- Antrenori: Dorin Toma, Paul Ungureanu, Marius Marian
- Alba Iulia: Adrian Angeru – Daniel Tat, Ciprian Selagea, Răzvan Fetița, Filip Morar, Ioan Neag, Ioan Petresc, Nicu Giurgiu, Ioan Guț, Mihai Mateă, Adrian Matei
- Rezerve: Rareș Sporea – Andrei David, Paul Joldeș, Andrei Bârdea, Ștefan Mardare, Dumitru Mărgărit, Paul Haj
- Antrenori: Mihai Manea și George Țălnar
Etapa a 9-a
- CSC Sânmartin – Unirea Dej: 5-1 (3-1); Sergiu Pop (12 – 11m), Ionut Ban (18), Alexandru Florian (20, 53), Florin Pop (90+2) / Bogdan Pop (9)
- CFR Cluj 2 – Avântul Reghin: 3-3 (3-1); Marius Simedru (15), Alin Fica (23, 44) / Adrian Murar (30 – 11m), Ovidiu Covaciu (73), Lucian Moldovan (80)
- Sticla Arieșul Turda – Gloria Bistrița: 1-1 (0-0); Cristian Paleoca (79) / Adrian Nala]i (90+2)
- ACS Fotbal Comuna Recea – Viitorul Șelimbăr: 2-0 (1-0); Viorel Chinde (38), Ciprian Brata (85)
- Metalurgistul Cugir – SCM Zalău: 3-1 (3-1); Marius Neagu (15 – 11m), Vitinha (32), Robert Dicu (40) / Arnold Neuers (6)
- CS Minaur Baia Mare – Unirea Alba Iulia: 1-0 (0-0); Brian Lemac (63)
- Industria Galda de Jos – Sănătatea Cluj-Napoca: 0-0
- Luceafărul Oradea – AFC Odorheiu Secuiesc: 3-0 (2-0); Paul Mitrică (18), George Paraschiv (21), Mihai Maxin (75)
Clasament
- Luceafărul – 21p (26-12) – 9
- Comuna Recea – 21p (22-9) – 9
- CSC Sânmartin – 16p (22-20) – 9
- Viitorul Șelimbăr – 14p (12-9) – 9
- CS Minaur – 14p (9-7) – 9
- Sticla Turda – 13p (9-8) – 9
- CFR 2 Cluj – 12p (17-16) – 9
- Sănătatea Cluj – 12p (8-8) – 9
- Gloria Bistrița – 12p (9-13) – 9
- Avântul Reghin – 11p (12-11) – 9
- Metalurgistul – 10p (7-10) – 9
- Unirea Dej – 10p (8-14) – 9
- Alba Iulia – 9p (13-10) – 9
- Od. Secuiesc – 7p (9-16) – 9
- Ind. Galda – 4p (8-24) – 9
- SCM Zalău – 2p (12-16) – 9
Etapa viitoare (26 octombrie): Unirea Dej – Od. Secuiesc; Sănătatea – Luceafărul; Alba Iulia – Ind. Galda; Zalău – CS Minaur; Șelimbăr – Metalurgistul; Bistrița – Recea; Reghin – Turda; Sânmartin – CFR 2 Cluj.
Programul turului pentru CS Minaur
- Etapa 1: Sticla Arieșul Turda – CS Minaur: 2-1 (0-0); Alexandru Muscă (87)
- Etapa 2: CS Minaur – ACS Fotbal Comuna Recea: 1-1 (0-1); Adrian Bedea (63)
- Etapa 3: Metalurgistul Cugir – CS Minaur: 1-1 (1-0); Bogdan Piper (75)
- Etapa 4: Unirea Dej – CS Minaur: 0-1 (0-1); Krisztian Szekely (10)
- Etapa 5: CS Minaur – Industria Galda de Jos: 2-0 (1-0); Răzvan Lupu (42), Krisztian Szekely (49)
- Etapa 6: Luceafărul Oradea – CS Minaur: 1-0 (1-0)
- Etapa 7: CS Minaur – AFC Odorheiu Secuiesc: 2-0 (1-0); Brian Lemac (45), Adrian Bedea (65)
- Etapa 8: Sănătatea Cluj – CS Minaur: 2-0 (1-0)
- Etapa 9: CS Minaur – Unirea Alba Iulia: 1-0 (0-0); Brian Lemac (63)
- Etapa 10 (sâmbătă, 26 octombrie, 15.00): SCM Zalău – CS Minaur
- Etapa 11 (sâmbătă, 2 noiembrie, 14.00): CS Minaur – Viitorul Șelimbar
- Etapa 12 (sâmbătă, 9 noiembrie, 14.00): Gloria Bistrița – CS Minaur
- Etapa 13 (sâmbătă, 16 noiembrie, 14.00): CS Minaur – CSM Avântul Reghin
- Etapa 14 (sâmbătă, 23 noiembrie, 14.00): CSC Sânmartin – CS Minaur
- Etapa 15 (sâmbătă, 30 noiembrie, 14.00): CS Minaur – CFR 2 Cluj