Sâmbătă, CS Minaur a susținut un nou meci pe teren propriu, având-o ca adversară pe AFC Odorheiu Secuiesc. Elevii antrenorului Dorin Toma s-au descurcat în cele din urmă și au luat toate cele trei puncte, reușind totodată să urce pe poziția a patra în clasamentul seriei. Băimărenii au controlat partida și s-au impus cu 2-0, dar golurile au venit destul de greu. Brian Lemac a reușit să deschidă scorul în min. 45, atacantul echipei noastre fiind la prima reușită în acest sezon. Bedea a fost cel care a mărit diferența, aducând liniștea.
Oaspeții au avut un început mai bun, însă gazdele au reușit să echilibreze disputa. Mai apoi, Minaur a condus jocul, cei din Odorhei încercând să răspundă pe contraatac. Unul dintre acestea a fost în min. 43, când Dombradi a fost la post la ocazia lui Taciuc, după care a venit golul echipei noastre, marcat de Lemac, care a scăpat de marcajul lui Stancuțu și a marcat.
Minaur a început bine partea a doua și a avut mai multe șanse de a se desprinde. Au urmat două situații bune ale oaspeților, dar Dinu și Taciuc n-au izbutit să puncteze, apoi a venit golul din 16m marcat de Bedea și jocul s-a mai liniștit și a curs în direcția dorită de noi.
CS Minaur Baia Mare – AFC Odorheiu Secuiesc: 2-0 (1-0)
- Au marcat: Brian Lemac (45), Adrian Bedea (65)
- Arbitri: Bogdan Jijiie (Botoșani) – Vlăduț Hazi (Volovăț – Suceava), Ionuț Turcanu (Coțușca – Botoșani). Obs. Claudiu Ștefănuți (Năsăud) și Leontin Moga (Zalău)
- Minaur: Balazs Dombradi – Denis Lihet, Jean Prunescu, David Simion, Ciprian Duruș – Andrei Coroian, Bogdan Piper, Valer Giurgiu, Adrian Bedea, Krisztian Szekely, Brian Lemac
- Rezerve: Alex Gudea – Alexandru Muscă, Adrian Șter, Vlad Suciu, Cătălin Tutuța, Daniel Groza, Raul Stanciu
- Antrenori: Dorin Toma, Paul Ungureanu, Marius Marian
- Odorheiu Secuiesc: Somogyi Pal Csaba – Marvcza Csanad, Horia Crișan, Cosmin Stancuțu, Berkeczi Csongor, Alexandru Izmană, Jakab Robert, Alex Taciuc, Pal Kristof, Ionel Dinu, Sandu Iovu
- Rezerve: Cristian Tudose – Vekas Barna, Gyorgydeak Apor, Tanko Elod, Kovacs Daniel, Janko Levente, Sebastian Bucur
- Antrenori: Alpar Meszaros, Norbert Demeny
Etapa 7
- Avântul Reghin – Unirea Dej: 3-0 (3-0); Cristian Merdariu (3), Florin Truță (17), Bogdan Stavilă (42)
- CS Sânmartin – Gloria Bistrița: 3-2 (2-0); Sergiu Pop (16), Sebastian Brata (18), Alexandru Sorian (90) / Adrian Nalați (42), Roberto Hasnaș (52)
- CFR Cluj 2 – Viitorul Selimbăr: 1-1 (1-0); Alin Fica (30 – 11m) / Adrian Cîrstean (50)
- Sticla Arieșul Turda – SCM Zalău: 2-1 (1-1); Florin Dan (34), Marius Andrei Cobârzan (63) / Arnold Neuers (17)
- ACS Fotbal Comuna Recea – Unirea Alba Iulia: 2-2 (1-1); Viorel Chinde (12), Romario Rus (74) / Mihai Mateș (32), Daniel Tat (84)
- Metalurgistul Cugir – Sănătatea Cluj Napoca: 0-0
- CS Minaur Baia Mare – AFC Odorheiu Secuiesc: 2-0 (1-0); Brian Lemac (45), Adrian Bedea (65)
- Industria Galda de Jos – Luceafarul Oradea: 2-6 (0-2); Silviu Mureșan (78), Alecu Cioară (86) / George Paraschiv (31, 65, 70), Mircea Manole (41, 68), Paul Mitrică (53)
Clasament
- Luceafărul – 18p (22-10) – 7
- Comuna Recea – 17p (20-9) – 7
- Șelimbăr – 13p (11-6) – 7
- CS Minaur – 11p (8-5) – 7
- CFR 2 Cluj – 11p (12-10) – 7
- Sticla Turda – 11p (7-6) – 7
- Avântul Reghin – 10p (9-7) – 7
- CSC Sânmartin – 10p (16-19) – 7
- Alba Iulia – 8p (12-8) – 7
- Gloria Bistrița – 8p (5-10) – 7
- Sănătatea Cluj – 8p (3-4) – 7
- Od. Secuiesc – 7p (8-10) – 7
- Unirea Dej – 7p (5-8) – 7
- Metalurgistul – 6p (3-8) – 7
- SCM Zalău – 1p (11-13) – 7
- Ind. Galda – 0p (5-23) – 7
Etapa viitoare. Vineri, 11 octombrie, ora 15.00: Unirea Dej – Luceafărul; Od. Secuiesc – Ind. Galda; Sănătatea – CS Minaur; Șelimbăr – Sticla Turda; Reghin – Sânmartin. Sâmbătă, 12 octombrie, ora 15.00: Alba Iulia – Cugir; Zalău – Comuna Recea; Bistrița – CFR 2 Cluj.
Programul turului pentru CS Minaur
- Etapa 1 (vineri, 23 august): Sticla Arieșul Turda – CS Minaur: 2-1 (0-0); Alexandru Muscă (87)
- Etapa 2 (sâmbătă, 31 august): CS Minaur – ACS Fotbal Comuna Recea: 1-1 (0-1); Adrian Bedea (63)
- Etapa 3 (sâmbătă, 7 septembrie): Metalurgistul Cugir – CS Minaur: 1-1 (1-0); Bogdan Piper (75)
- Etapa 4 (vineri, 13 septembrie): Unirea Dej – CS Minaur: 0-1 (0-1); Krisztian Szekely (10), Krisztian Szekely (49)
- Etapa 5 (sâmbătă, 21 septembrie): CS Minaur – Industria Galda de Jos: 2-0 (1-0); Răzvan Lupu (42),
- Etapa 6 (sâmbătă, 28 septembrie): Luceafărul Oradea – CS Minaur: 1-0 (1-0)
- Etapa 7 (sâmbătă, 5 octombrie): CS Minaur – AFC Odorheiu Secuiesc: 2-0 (1-0); Brian Lemac (45), Adrian Bedea (65)
- Etapa 8 (sâmbătă, 12 octombrie, 15.00): Sănătatea Cluj – CS Minaur
- Etapa 9 (sâmbătă, 19 octombrie, 15.00): CS Minaur – Unirea Alba Iulia
- Etapa 10 (sâmbătă, 26 octombrie, 15.00): SCM Zalău – CS Minaur
- Etapa 11 (sâmbătă, 2 noiembrie, 14.00): CS Minaur – Viitorul Șelimbar
- Etapa 12 (sâmbătă, 9 noiembrie, 14.00): Gloria Bistrița – CS Minaur
- Etapa 13 (sâmbătă, 16 noiembrie, 14.00): CS Minaur – CSM Avântul Reghin
- Etapa 14 (sâmbătă, 23 noiembrie, 14.00): CSC Sânmartin – CS Minaur
- Etapa 15 (sâmbătă, 30 noiembrie, 14.00): CS Minaur – CFR 2 Cluj