Costică Buceschi și Alexandru Sabou cred doar în sezonul viitor

Am prezentat deciziile Consiliul de Administrație al FR de Handbal. Am vrut să vedem și care este părerea tehnicienilor echipelor CS Minaur Baia Mare.

Mini-interviu cu Costică Buceschi

– Foarte urâtă perioadă pentru toată lumea, pentru voi și mai urâtă pentru că nu știți exact  ceea ce urmează să se întâmple.

– Da, este o perioadă dificilă pentru noi, antrenori și sportivi, pentru club, pentru toată lumea. Acum să vedem cum se va termina această perioadă. Din ce am înțeles sunt șanse foarte mari, aproape de 100% ca noi să nu mai jucăm etapele rămase din sezonul 2019-2020. Ar mai fi câteva meciuri de disputat pentru celelalte echipe, pentru clasament în Liga Florilor MOL și pentru Cupa României, precum și pentru promovare – retrogradare în și din primul eșalon. În rest, vedem la următoarea ședință a Consiliului de Administrație al FRH, sperăm să avem o dată certă sau aproape sigură pentru viitorul sezon. Se mai așteaptă și din partea EHF anumite schimbări.

– Practic, la feminin, după ultimele decizii, Baia Mare nu mai are nimic de jucat. Ce urmează.

– Vom hotărî în zilele următoare ce vom face. Vom vedea cum va fi. În mod normal va trebui să ne întâlnim cu jucătoarele care nu vor mai fi la echipă să ne luăm la revedere, iar pentru celelalte care vor rămâne să ne întâlnim și să stabilit un program de pregătire. Evident, în funcție de data reală de începere a noului sezon.

– Crezi că se va mai juca sezonul acesta ceva? Toată lumea a cam oprit joaca, inclusiv spaniolii.

– Este foarte greu să reîncepi să joci după două luni de pauză, iar în cazul Brăilei, spre exemplu, aproape trei luni de pauză. Este foarte dificil pentru jucătoare. Toată lumea s-a pregătit în această perioadă așa cum a putut. Nu știu ce va urma, important este să știm când vom începe sezonul viitor, și cum se va disputa aceasta.

 

Mini-interviu cu Alexandru Sabou

– Ce se întâmplă la echipa de băieți, cum merge treaba, suntem pregătiți pentru ceea ce urmează?

– Este o situația unică în viață pentru fiecare dintre noi. Legătura cu jucătorii o ținem permanent, în fiecare zi. Ei au un program zilnic pe care îl respectă. Așteptăm cu mare drag dată de 15 mai, să se mai relaxeze puțin situația, să putem să ne vedem mai des. În vederea meciurilor, după decizia federației, din punctul meu de vedere, sincer, nu cred că se va mai juca niciun meci. Federația e Federație, iar Guvernul este Guvern.

– Mda, Guvernul este peste federație.

– Ar trebui să înțeleagă asta mai mulți. Federația, doar la această ultimă decizie luată în Consiliul de Administrație a vorbit despre o consultare cu cluburile. Lucru pe care trebuie să-l facă din prima.

– Minaur ar mai avea de jucat trei partide.

– Da, n-ar fi un capăt de țară. Mai avem de jucat trei partide, două acasă și una în deplasare (CSM Focșani – acasă – CSM Vaslui – deplasare – CSM București -acasă), însă sunt foarte multe semne de întrebare. Sunt străini plecați acasă, ce facem cu jucătorii, îi testăm sau nu, unora li se termină contractul, dacă merită să îl prelungești și pe cât timp. Este o a treia variantă, să jucăm în august. Eu cu cine joc în august? Cu echipa noua sau cu echipa veche? Sunt multe semne de întrebare. Părerea mea este că nu se va mai juca niciun meci. Dacă ar vrea să se joace neapărat ar trebuie schimbate regulamente la federație și așa mai departe, ceea ce cred eu că e imposibil.

– Când va începe noul sezon?

– Ar fi vorba de un 29 august pentru startul noului sezon. Minaur prinde din nou cupele europene. Minaur înseamnă cupă europeană.