Activitate întreruptă la CS Minaur până la noi ordine

România este și ea implicată serios în lupta împotriva Covid-19, iar măsurile luate trebuie respectate. Competițiile sportive au fost suspendate cel puțin în luna martie. Că vor fi și în aprilie, mai mult sau mai puțin, nu putem noi decide și nici nu trebuie să presupunem. Când vor fi anunțate noi măsuri sau ridicarea unora dintre ele vom anunța.

Cert este că echipele de handbal și cea de fotbal a CS Minaur Baia Mare sunt în acord cu regulile impuse pentru a contracara îmbolnăvirile. Jucătorii și staff-ul echipelor de handbal nu fac în acest moment antrenamente (nici nu prea este unde, deoarece și Sala Polivalentă a fost închisă), în timp ce echipa de fotbal este în așteptare, fără a face însă antrenamente (stadionul nu este închis). Fotbaliștii nu au părăsit localitatea, dar o vor putea face în funcție de ceea ce se va stabili.

 

Conducerea clubului așteaptă să vadă ce înseamnă starea de urgență, pentru a putea acționa în consecință.

Sunt multe scenarii puse în discuție, dar noi preferăm să vă anunțăm doar cele care vor fi “adoptate” de statul român și federațiile naționale în următoarea perioadă.