45 ani de istorie. La multi ani Minaur!

45 ani de istorie. 45 de ani în care Baia Mare a respirat handbal. 

Pe 14 Mai 1974 își deschidea porțile la Baia Mare primul club de handbal din România sub numele de Handbal Club Minaur, un club care avea să devină în scurt timp un miracol sportiv românesc cu un palmares semnificativ*, transformând orașul Baia Mare într-o nouă capitală a handbalului românesc.

După ce în anul 1978 a câștigat Cupa României, reușind să lase fără cuvinte o țară întreagă, victorie care a continuat și în anii următori, Minaur fiind desemnată câștigătoarea Cupei României de 6 ori (1978, 1983, 1984, 1989, 1999, 2015), reușește să treacă granițele țării și să cucerească două cupe europene într-un interval de 3 ani (1985 și 1988), performanţă nemaiatinsă la acea vreme de vreo echipă din ţară, moment în care actorul Emil Hossu a denumit-o cu mândrie echipa nr. 1 a României**

Astăzi, a venit momentul să spunem cu mândrie, încă o dată, La Mulți Ani Minaur!  Astăzi sărbătorim, 45 de ani de:

  • Momente intense, pline de emoții
  • Istorie
  • Nenumarate victorii
  • Ascensiune
  • Unitate
  • Rezultate și performanță

Pe scurt, 45 de ani de Minaur, 45 de ani în care sportul a unit oameni, 45 de ani în care Sala sporturilor Lascăr Pană a fost “acasă” pentru iubitorii handbalului.

Îi mulțumim antrenorului emerit Lascăr Pană, sportivilor și antrenorilor care de-a lungul timpului au pus o cărămidă la ceea ce a fost, este și va fi MINAUR și tuturor celor care au crezut, au susținut și s-au implicat în acest proiect.