Victoriile aduc victorii!

Minerul Baia Mare a rămas cu maximum de puncte şi în fotoliul de lider şi după etapa a patra din Seria Sud a ligii a patra, după victoria repurtată cu scorul de 7-1 de pe terenul celor de la CS Comuna Satulung.

Fără aportul a trei titulari, Răzvan Lupu, Tudor Balmoş şi Simion David, băieţii lui Toma şi Bogdan şi-au respectat statutul de favoriţi, adjudecându-şi cele trei puncte de o manieră categorică. Chiar dacă terenul şi timpul nefavorabil au fost elementele negative ale partidei, băimărenii au arătat calitate, cele şapte goluri fiind elocvente.

Dacă în prima repriză aceştia au marcat doar de două ori, prin Marius Feraru (14′) şi Cătălin Tutuţa (31′), în repriza secundă Minerul s-a dezlănţuit. Dar până să-şi treacă în cont alte cinci goluri, a venit o pauză neanunţată, de aproximativ 50 de minute, din cauza furtunii care s-a abătut peste judeţul nostru. Oaspeţii au ieşit şi mai decişi de la cabine după această întrerupere, iar Marius Gereben (63′), Sandu Bococi (73′), Sergiu Chiorean (88′), Leontin Mircea (90′) şi Cătălin Tutuţa (90+1′) au stabilit o victorie scontată şi previzibilă.

Minerul Baia Mare are 12 puncte după patru etape şi sâmbătă aşteaptă, de la ora 17.00, pe stadionul “Viorel Mateianu”, gruparea FC Suciu de Sus. Băimărenii au aliniat următoarea garnitură în disputa cu Satulung: Anişoreac – Lihet, Ignat, Serge Nabeu, Andrei Tutuţa, Borota (căpitan), Chiorean, Cătălin Tutuţa, Gereben (69′ D. Sabadâş), Bococi (86′ Leontin Mircea), Feraru. Antrenori: Dorin Toma, Cristian Bogdan şi Marius Marian.