Victorie categorică pe teren propriu pentru CS Minaur

Penultima etapă a turului Play-out-ului Ligii Zimbrilor a adus a treia victorie pentru CS Minaur din acest sezon în fața formației CS HC Buzău, confruntare în care atât Raul Fotonea cât și Eliodor Voicu au menajat titularii. Partida a fost dominată în întregime de gazde, fiecare component al echipei reușind să marcheze cel puțin o dată.

La începutul primei reprize s-a evidențiat portarul formației băimărene, Răzvan Apostu, care a efectuat două parade de excepție, blocând două atacuri consecutive ale adversarilor, oferind băimărenilor ocazia să deschidă scorul prin Brajovic Vojislav și Călin Căbuț. Atacul și apărarea gazdelor au făcut echipă bună, astfel că în minutul 10 CS Minaur avea un avantaj de 4 goluri (7-3).

Eliodor Voicu solicită primul time-out al partidei, benefic pentru oaspeți care în următoarele 5 minute reușesc să reducă avantajul gazdelor și chiar să egaleze în minutul 15 (7-7). Urmează al doilea time out al partidei, de această dată solicitat de Raul Fotonea pentru echipa băimăreană care se mobilizează și până la pauză mai înscrie 8 goluri în timp ce adversarii doar 2, astfel că se intră la vestiare cu scorul 15-9.

În a doua repriză băimărenii reușesc să își crească avatajul, atingând punctul maxim de 14 goluri diferență în minutul 52 (28-14). În ultimele minute ale partidei oaspeții reușesc să înscrie 3 goluri consecutiv, însă finalul reprizei le aparține gazdelor care marchează prin Leonard Ștefan și Benjamin Szabo, scor final 32-19, victorie care contribuie la consolidarea primei poziții în clasament pentru CS Minaur.

 

CS Minaur: Apostu (10 intervenții), Țenghea (4 intervenții). Marta (5), Pop Y.(4), Popescu (3), Cristescu (3), Botea (2), Brajovic(2), Csepreghi (2 – 2 din 7m), Ștefan (2), Vujadinovic (2), Căbuț (2), Szabo (2 – 1 din 7m), Nagy (1), Mureșan (1), Haiduc (1). Antrenori: Raul Fotonea, Alexandru Sabou.

Pentru ultima etapă din turul play-out-ului, băimărenii vor evolua în deplasare la CSM Bacău, duminică, 5 mai, de la ora 15:00.