Tristețe cu tribunele goale și încă pe podium (Minaur – Dinamo 29-31)

Duminică, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” a fost gazda partidei dintre CS Minaur și Dinamo București, din cadrul etapei a 22-a din Liga Zimbrilor. Din păcate, meciul s-a disputat fără spectatori, decizia aparținând DSP Maramureș, care la rândul ei a fost somată să ia măsuri de la nivel național. Au fost meciuri care s-au jucat cu spectatori, altele fără, în funcție de ce au decis DSP-urile. Din păcate, la noi s-a decis fără, tocmai pentru că era foarte greu de limitat accesul a doar 1.000 sau sub 1.000 de susținători. Și iar din păcate, această regulă va continua până la finalul acestei luni, la orice manifestare sportivă unde se preconizază a fi mai mult de 1.000 de susținători.

Dinamo a fost mai puternică duminică decât Minaur și nici nu ne miră acest lucriu, dacă avem în vedere că bucureștenii sunt neînvinși în această ediție de Liga Campionilor. Jocul a fost echilibrat în prima sa parte, am condus și noi, au condus și ei, dar de la 7-6 (min. 16) am primit patru goluri la rând: 7-10 (20). Am revenit la un gol, 11-12, dar la cabine s-a intrat cu 12-14. După pauză, am stat aproape până la 20-22 (43), dar Dinamo s-a desprins la șapte  goluri: 21-28 (51). Diferența a scăzut până la final, dar nu s-a pus problema nici măcar a unui rezultat de egalitate.

Antrenorii echipei noastre au decis să joace tot meciul în șapte pe teren, încercând să pregătească meciurile viitoare. Așa s-au iscat opt oportunități de gol din poartă în poartă pentru Dinamo, iar patru dintre acestea au fost fructificate.

 

CS Minaur Baia Mare – Dinamo București: 29-31 (12-14)

  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană”, fără spectatori
  • Arbitri: Dorin Gurbina – Emilian Stanciu (Reșița). Obs. Remus Cojocaru (Brașov)
  • CS Minaur: Adrian Țenghea (4 intervenții), Ionuț Ciobanu (10 intervenții) – Robert Nagy 1/1, Tudor Botea 2/4, Andrei Buzle 2/4, Daniel Mureșan 3/6, Milan Kotrc 2/5 (unul din 7m), Georgel Haiduc 1/1, Teo Coric 5/5, Tomas Cip 2/2, Mihai Bușecan, Alexandru Csepreghi 7/12 (3 din 7m), Vojislav Brajovic 1/2, Janja Vojvodic, Albert Cristescu 1/1, Daniel Bera 2/5. Antrenori: Stephane Plantin, Alexandru Sabou și Răzvan Pop
  • Dinamo: Makrem Missaoui, Saied Heydarirad (12 intervenții, un gol / 3 aruncări) – Alexandru Asoltanei, Nicușor Negru 10/14 (6 din 7m), Ante Kuduz 1/4, Raul Campos Nantes 2/3, Călin Hossu, Stefan Vujic 1/1, Kamel Alouini 4/4, Amine Bannour 1/4, Jakob Vrankovic, Răzvan Gavriloaia 7/10, Muhamed Zulfic, Dan Savenco, Alireza Mousavi 1/1, Mohamed Mamdouh Shebib 3/3. Antrenori: Constantin Ștefan și Sebastian Bota

 

Declarații după meci

Alexandru Csepreghi (jucător Minaur): “Având în vedere că am jucat cu Dinamo, care trebuie să recunoaștem că este cea mai bună echipă din România, e bine. Am jucat șapte contra șase după cum s-a văzut. Pregătim anumite situații pe care e posibil să le întâlnim în play-off și până la urmă meciul acesta a fost un antrenament foarte foarte intens pentru noi, bănuiesc că și pentru ei. Puteam să facem un meci mai bun, am avut multe ratări, dar cea mai mare lipsă a fost cea a suporterilor. Parcă nu-i meci când nu e nimeni în tribună. A fost ca și cum ne-am adunat să facem un antrenament”.

Constantin Ștefan (antrenor Dinamo): “Un meci important din campionat, cu o echipă bună și în formă în acest sezon. A fost o echipă muncită, dar n-am avut plăcerea de a avea o atmosferă cu care am fost obișnuiți și cei de la Minaur la fel. Cu spectatori sigur că era o presiune mai mare pentru noi, dar așa cum sala goală nu este frumos handbalul. Și noi e posibil să jucăm cu Paris St. Germain cu sala goală. Ne vom bate cu francezii, dar pentru noi este un bonus deja. Cum îmi cunosc eu echipa vreau să dovedim că nu degeaba suntem echipa neînvinsă din Champions League.”

Stephane Plantin (antrenor Minaur): “A fost un meci greu pentru noi și nu foarte frumos, pentru că e ciudat să joci fără spectatori. A fost ca un antrenament. Am încercat o tactică de șapte contra șase tot meciul, dar uneori am pierdut mingea mai ușor și le-am dat lor posibilitatea să arunce spre poarta goală. Am pierdut la două goluri cu o echipă foarte bună, nu a fost deloc ușor. A fost un meci greu și pentru că un asemenea joc, cu două echipe fruntașe, s-a jucat fără public.”

 

Etapa 22
  • CS Minaur Baia Mare – Dinamo București: 29-31
  • SCM Poli Timișoara – Dobrogea Sud Constanța: 22-21
  • Dunărea Călărași – CSM București: 29-27
  • CSM Bacău – CSM Focșani: 27-19
  • CSM Reșița – CSM Vaslui: 24-22
  • HC Buzău – Potaissa Turda: 31-32
  • Steaua București – CSM Făgăraș: 19-18

Clasament

  1. Dinamo București – 52p (620-531) – 20
  2. Potaissa Turda – 50p (628-565) – 21
  3. Minaur Baia Mare – 40p (620-598) – 22
  4. Dobrogea Sud – 39p (580-520) – 22
  5. CSM București – 39p (592-561) – 22
  6. Steaua București – 38p (624-613) – 22
  7. Dunărea Călărași – 37p (584-547) – 22
  8. Poli Timișoara – 33p (567-563) – 22
  9. CSM Focșani – 31p (522-546) – 22
  10. CSM Bacău – 22p (551-570) – 21
  11. CSM Făgăraș – 22p (555-613) – 22
  12. CSM Vaslui – 21p (563-600) – 22
  13. CS HC Buzău – 11p (542-605) – 22
  14. CSM Reșița – 10p (516-632) – 22

Etapa 23. Joi, 12 martie: Vaslui – Bacău; Focșani – Steaua; Făgăraș – CS Minaur; CSM București – Reșița; Timișoara – Buzău; Dobrogea Sud – Călărași; Dinamo – Potaissa (18.25, TVR 2).

 

Programul echipei CS Minaur
  • Etapa 1 (marți, 27 august): CS Minaur – Dobrogea Sud Constanța: 25-23 (10-10)
  • Etapa 2 (joi, 5 septembrie): SCM Poli Timișoara – CS Minaur: 26-26 (12-11)
  • Etapa 3 (duminică, 15 septembrie): CS Minaur – Dunărea Călărași: 29-25 (14-11)
  • Etapa 4 (duminică, 22 septembrie): CSM Reșița – CS Minaur: 22-26 (7-18)
  • Etapa 5 (duminică, 29 septembrie): CS Minaur – CSM Bacău: 28-27 (15-12)
  • Etapa 6 (joi, 3 octombrie): Steaua București – CS Minaur: 27-29 (10-17)
  • Etapa 7 (joi, 10 octombrie): CS Minaur – HC Buzău: 36-29 (19-13)
  • Etapa 8 (joi, 17 octombrie): CS Minaur – Potaissa Turda: 27-36 (14-14)
  • Etapa 9 (sâmbătă, 9 noiembrie): Dinamo București – CS Minaur: 33-28 (18-17)
  • Etapa 10 (joi, 14 noiembrie): CS Minaur – CSM Făgăraș: 28-27 (16-14)
  • Etapa 11 (marți, 19 noiembrie): CSM Focșani – CS Minaur: 26-25 (12-14)
  • Etapa 12 (joi, 28 noiembrie): CS Minaur – CSM Vaslui: 30-21 (15-11)
  • Etapa 13 (joi, 5 decembrie): CSM București – CS Minaur: 29-24 (14-10)
  • Etapa 14 (joi, 12 decembrie): Dobrogea Sud Constanța – CS Minaur: 32-28 (17-13)
  • Etapa 15 (joi, 30 ianuarie): CS Minaur – SCM Poli Timișoara: 33-31 (14-13)s
  • Etapa 16 (duminică, 2 februarie): Dunărea Călărași – CS Minaur: 31-26 (15-8)
  • Etapa 17 (joi, 6 februarie): CS Minaur – CSM Reșița: 34-17 (14-5)
  • Etapa 18 (joi, 13 februarie): CSM Bacău – CS Minaur: 19-23 (8-11)
  • Etapa 19 (duminică, 23 februarie): CS Minaur – Steaua: 31-29 (15-13)
  • Etapa 20 (vineri, 28 februarie): HC Buzău – CS Minaur: 27-30 (13-16)
  • Etapa 21 (miercuri, 4 martie): Potaissa Turda – CS Minaur: 30-25 (16-16)
  • Etapa 22 (duminică, 8 martie): CS Minaur – Dinamo București: 29-31 (12-14)
  • Etapa 23 (joi, 12 martie): CSM Făgăraș – CS Minaur
  • Etapa 24 (duminică, 15 martie): CS Minaur – CSM Focșani
  • Etapa 25 (joi, 19 martie): CSM Vaslui – CS Minaur
  • Etapa 26 (joi, 26 martie): CS Minaur – CSM București

 

Lotul CS Minaur
  • Portari: Ionuț Ciobanu (22/2), Adrian Țenghea (20/0), Răzvan Apostu (2/1)
  • Extremă stânga: Milan Kotrc (21/96), Daniel Bera (19/26)
  • Inter stânga: Alexandru Csepreghi (21/118), Tudor Botea (22/49)
  • Centru: Janja Vojvodic (21/42), Călin Căbuț (17/27), Andrei Buzle (21/24), Mihai Dobra (1/1 – împrumutat la Reșița)
  • Inter dreapta: Vojislav Brajovic (20/56), Daniel Mureșan (20/25)
  • Extremă dreapta: Georgel Haiduc (20/27), Tomas Cip (20/46)
  • Pivot: Teo Coric (21/42), Albert Cristescu (21/32), Robert Nagy (20/6), Mihai Bușecan (18/0)
  • Antrenori: Stephane Plantin, Alexandru Sabou și Răzvan Pop