Trei meciuri, trei victorii și primul loc asigurat

Sâmbătă s-au disputat jocurile etapei a treia din seria 10 a Ligii 3. Au fost patru dintre cele cinci jocuri programate, partida de la Satu Mare fiind amânată pentru că oaspeții din Sânmartin au avut mai multe cazuri de infectare cu Covid-19. CS Minaur s-a deplasat la Vad, acolo unde a jucat cu Someșul Dej și pe care a reușit s-o învingă cu 2-0, bifând a treia victorie a sezonului din tot atâtea meciuri.

A fost un meci dificil, pe un teren greu, cu multe belți, și cu o ploaie sâcâitoare. Elevii lui Dorin Toma s-au descurcat foarte bine, au reușit să înscrie încă din prima repriză prin Vasile Pop și s-au străduit să controleze jocul. Golul al doilea, marcat în minutele de prelungire de Daniel Groza, a venit ca o răsplată pentru efortul depus.

 

Someșul Dej – CS Minaur Baia Mare: 0-2 (0-1)
  • Baza sportivă din Vad
  • Arbitri: Cristian Moldoveanu (Sf. Gheorghe) – Barna Biro (Cernat – Covasna), Zoltan Tamasi (Odorheiu Secuiesc). Obs. Gabriel Barjac (Zalău), Ioan Orosfoian (Tg. Mureș)

 

  • Someșul Dej: 27 Lorand Szekely – 6. Raul Șandor, 3. Alin Toma, 11. Mihai Maxim, 16. Norbert Papp, 26. Sebastian Butta, 94. Radu Trif, 7. Ionuț Dobrea, 9. Florin Brumă, 10. Paul Colta (cpt), 80. Ronan Cifor
  • Rezerve: 1. Raul Negrea – 77. Ionuț Valea, 24. Cătălin Nuțu, 8. Florin Boerean, 4. Darius Forodău, 99. Daniel Popa, 33. Darius Moldovan, 17. Sebastian Rus, 22. Bogdan Miholca
  • Antrenori: Mircea Bolba, Sabin Coc

 

  • CS Minaur: 34. Alex Gudea – 23. Ciprian Duruș, 3. Jean Prunescu, 31. Andrei Tînc, 15. Krisztian Szekely, 13. Răzvan Lupu (cpt), 10. Vasile Pop, 17. Paul Nistor, 77. Mircea Donca, 91. Bogdan Minteuan, 27. Sebastian Serediuc
  • Rezerve: 1. Karoly Fila – 12. Mark Parnău, 30. Daniel Groza, 29. Cristian Paul, 44. Cosmin Ofrim, 22. Andrei Zete
  • Antrenori: Dorin Toma, Paul Ungureanu, Marius Marian

 

  • min. 27 – Vasile Pop reia din 8m în poarta gazdelor și deschide scorul 0-1 (aici a contribuit ploaia și o baltă, pentru că balonul nu a putut fi degajat de apărătorii gazdelor)
  • min. 90+4 – Daniel Groza inscrie din centrarea lui Vasile Pop și meciul se termină 2-0

 

Etapa 3
  • Someșul Dej – CS Minaur Baia Mare: 0-2 (0-1); Vasile Pop (27), Daniel Groza (90+4)
  • Progresul Șomcuta Mare – Sportul Șimleu Silvaniei: 4-1 (2-0)
  • Luceafărul Oradea – SCM Zalău: 1-4 (1-0); Nicolae Gunie (9) / Cristian Jalbă (60), Mihai Onicaș (67), Florin Istrate (90+1), Romaric Logon (90+4 – 11m)
  • CAO Oradea – Gloria Bistrița: 2-3 (0-0); Raul Ardelean (61), Alexandru Lezeu (83) / Ovidiu Stoianof (47), Adrian Nalați (50, 90+4)
  • CSM Satu Mare – CSC Sânmartin a fost amânat, oaspeții având mai mulți jucători cu coronavirus în lot.

 

Clasament

  1. Minaur Baia Mare – 9p (9-2) – 3
  2. SCM Zalău – 7p (6-2) – 3
  3. Progresul Șomcuta – 4p (5-4) – 3
  4. CSC Sânmartin – 4p (4-3) – 2
  5. Gloria Bistrița – 4p (5-6) – 3
  6. Sportul Șimleu – 4p (5-8) – 3
  7. CSM Satu Mare – 3p (5-4) – 2
  8. Someșul Dej – 3p (2-3) – 3
  9. CAO Oradea – 1p (4-8) – 3
  10. Luc. Oradea – 0p (2-7) – 3

 

Etapa a 4-a (3 octombrie): CSC Sânmartin – SCM Zalău; CS Minaur Baia Mare – Luceafărul Oradea; Gloria Bistrița – Someșul Dej; Sportul Șimleu – CAO Oradea; CSM Satu Mare – Progresul Șomcuta Mare.