România a câștigat cu Senegal; trei goluri Polocoșer, două Seraficeanu

Echipa României a trecut peste înfrângerea grea cu Spania și s-a impus meritat în meciul al doilea de la turneul final al Campionatului Mondial de handbal feminin din Japonia. Fetele noastre au condus de la început la sfârșit, având un prim sfert de oră de bună calitate, după care, chiar dacă vicecampioana Africii s-a străduit să revină în joc, a știut să conserve avantajul.

Excelentă evoluția Cristinei Neagu, care a marcat nu mai puțin de 13 goluri, din cele 16 aruncări trimise spre poarta Senegalului – de altfel, Cristina a și fost desemnată omul meciului. Anca Polocoșer a stat în teren 57 de minute și jumătate, reunșind să înscrie de trei ori (din cinci aruncări). De asemenea, ea a mai avut trei pase de gol și a suferit o eliminare. Cealaltă jucătoare de la CS Minaur prezentă în Japonia, Sonia Seraficeanu, a evoluat puțin mai bine de 15 minute, marcând în acest interval două goluri (din trei aruncări – a mai avut o bară).

 

România – Senegal: 29-24 (15-12)

  • România: Denisa Dedu (4 intervenții), Yulia Dumanska (3 intervenții, a apărat și 2 de 7m) – Aneta Udriștioiu 3/5, Laura Pristăvița, Cristina Neagu 13/16 (4 din 7m), Raluca Băcăoanu, Gabriela Perianu 3/8, Crina Pintea 1/1, Cristina Florica, Elena Dache, Anca Polocoșer 3/5, Lorena Ostase 1/1, Sonia Seraficeanu 2/3, Mădălina Zamfirescu 1/3, Ana Maria Iuganu 2/3, Patricia Vizitiu. Antrenori: Tomas Ryde, Costică Buceschi, Jaume Fort Mauri
  • Senegal: Cira Aram Lo, Hatadou Sako – Khady Seck 1/1, Amina Sankhare 3/5, Doungou Camara 6/9, Fanta Keita 1/6, Hawa Ramatou Ndiaye 6/9, Niacalin Kante, Adja Sanou Paye 1/2, Marieme Ba, Ndiole Sene, Penda Sylla, Dienaba Sy, Raissa Dapina 6/10, Laura Kampdop, Awa Fall Diop

 

Meciurile din grupa C

  • Sâmbătă, 30 noiembrie: Muntenegru – Senegal: 29-25; Ungaria – Kazahstan: 39-15; România – Spania: 16-31
  • Duminică, 1 decembrie: Kazahstan – Muntenegru: 21-30; Spania – Ungaria: 29-25; Senegal – România: 24-29
  • Marți, 3 decembrie: Spania – Senegal (8.00); Ungaria – Muntenegru (8.00); România – Kazahstan (12.00)
  • Miercuri, 4 decembrie: România – Muntenegru (8.00); Kazahstan – Spania (8.00); Ungaria – Senegal (12.00)
  • Vineri, 6 decembrie: Senegal – Kazahstan (8.00); Muntenegru – Spania (8.00); România – Ungaria (12.00)

Clasament

  1. Spania – 6p (60-41) – 2
  2. Muntenegru – 6p (59-46) – 2
  3. Ungaria – 3p (64-44) – 2
  4. România – 3p (45-55) – 2
  5. Senegal – 0p (49-58) – 2
  6. Kazahstan – 0p (36-69) – 2