Prima victorie în deplasare ne aduce pe locul 4 în Liga Zimbrilor

Cea de a treia deplasare a băieților de la Minaur din acest sezon s-a încheiat cu o victorie ce ne plasează la finalul etapei a 6-a pe locul 4 în clasamentul Ligii Zimbrilor. Echipa noastră a învins CSM Făgăraș cu scorul de 27-24 și a trecut peste HC Odorheiu Secuiesc, care a reușit doar un egal „in extremis” în meciul de pe teren propriu cu Dunărea Călărași.

Primele 7 minute ale meciului au stat sub semnul echilibrului, cele două echipe mergând cap la cap până la 4-4. A fost singura periodă din joc în care făgărășenii au condus pe tabelă. A fost momentul în care Alexandru Bucătaru, intrat de la începutul meciului în poartă, și-a intrat în mână și a „scos” trei mingi consecutive, punându-și coechipierii în situații de a marca și de a se desprinde la 4-6 în minutul 10. Pe fondul unui joc colectiv, combinativ în atac și foarte bine susținut în apărare, reușim să ne desprindem la 4 goluri până în minutul 20 (8-12) și chiar la 5 goluri în minutul 25 (9-14). Gazdele au câteva minute mai inspirate și cu toate că poarta noastră „ține” bine în continuare, aceștia se apropie și terminăm repriza la 3 goluri avans (13-16).

Începem mai slab repriza a doua și CSM se apropie periculos, la un singur gol, în mai multe rânduri (17-18, min. 36; 18-19, min 40.). Bucătaru le închide din nou poarta făgărășenilor, care nu reușesc să fructifice două aruncări de la 7 metri și primesc și o eliminare de 2 minute. Minaur profită și se desprinde la 3 goluri (19-22, min. 45). În ciuda eforturilor gazdelor de a reveni pe tabela de marcaj, ai noștri se mobilizează exemplar, fac un joc colectiv bine coordonat de pe margine de Raul Fotonea și se deprind decisiv la 21-15 în minutul 53. Menținem avansul de 4 goluri până spre final, când Bucătaru oprește din nou în trei rânduri atacurile adversarilor, într-un ultim efort al acestora de a recupera și a-și apropia victoria. La 23-27 în ultimul minut CSM mai înscrie pentru ultima dată, tardiv însă. Scor final 24-27.

Concluzia generală a întregului meci este că jocul echipei e din ce în ce mai consistent, mai legat. Jocul e din ce în ce mai omogen și pe zi ce trece arătăm tot mai mult ca o echipă unită, cu evoluții colective constant bune la care își aduc aportul totți jucătorii.

În etapa următoare Minaur primește pe teren propriu vizita rivalei de o viață, Steaua București. Meciul se va juca joi, 12 octombrie, cu începere de la ora 17.45.

CSM Făgăraș vs CS Minaur: 24-27 (13-16)

Arbitri: Marius Ghiorghișor (București) și Vasile State (Buzău). Observator: Viorel Șerbu (București).

Minute de eliminare: 12-6

Aruncări de la 7m: 5-6 (transformate: 2-5)

Minute de eliminare: 12-8

CS Minaur: Portari – Bucătaru (16 intervenții, 3 de 7m), Răzvan Pop (nu a jucat); Jucători – Căbuț 8 goluri, Lazic 5 (3 din 7 m), Cristescu 5, Ragot 3, Sabou 3 (2 din 7 m), Câmpan 2, Haiduc 1, Marta, Halcă, Mureșan, Nagy, Mihai, Yuriy Pop. Antrenori: Raul Fotonea și Răzvan Pop.