Ne apropiem, încet, dar sigur spre promovare

Așa cum era de așteptat, fetele de la CS Minaur Baia Mare au câștigat lejer miercuri după-amiază partida cu CS Universitatea de Vest Timișoara.

Oana Bondar in timpul meciului de handbal CS Minaur Baia Mare – CSU de Vest Timisoara din cadrul Diviziei A, in Sala Sporturilor Lascar Pana, miercuri, 15 noiembrie 2017. FOTO: Paul Ursachi / www.upfoto.ro

Chiar dacă oaspetele au început ambițios, reușind să limiteze diferența de scor la 2-3 goluri (10-7, min. 17), băimărencele s-au desprins în cele din urmă (18-8, min. 24), cu un joc colectiv foarte bun, o apărare precisă și cu Andreea Nastasă în mare formă, cu 18 intervenții în total. Prima repriză s-a încheiat cu 13 goluri diferență 23-10.

Maryana Mykytei in timpul meciului de handbal CS Minaur Baia Mare – CSU de Vest Timisoara din cadrul Diviziei A, in Sala Sporturilor Lascar Pana, miercuri, 15 noiembrie 2017. FOTO: Paul Ursachi / www.upfoto.ro

Partea a doua a fost fără istoric, Minaur jucând foarte bine în apărare unde a recuperat multe mingi lansate apoi pe contraatac. Între minutele 32 și 42 studentele timișorence au primit consecutiv 7 goluri (31-11), marcând doar două goluri până la jumătatea reprizei. Spre final handbalistele noastre au jucat și pentru spectacol, reușind chiar o aeriană superbă. Un moment inedit al meciului a fost cel în care principalul timișorean a trimis în poartă o jucătoare, cu toate că pe bancă avea doi portari. Jucătoare care a și avut o intervenție spectaculoasă din situație de unu la unu. Pe final am înscris încă o serie de 5 goluri, depășind pragul de 40.

CS Minaur Baia Mare vs CS Universitatea de Vest Timișoara 41-15 (23-10)

Arbitri: Aurel Moldoveanu și  George Beldiman (Arad)

Aruncari de la 7m: 3-1 (toate transformate)

Minute de eiminare: 6-2

CS Minaur Baia Mare: Nastasă (18 intervenții), Enache (5), Rusu (3) –  Tecar (6 goluri, 1 din 7m), Preda (6), Prykop (5, 1 din 7m), Lipară (5), Mykytei (4), Zaremba (4, 1 din 7m), Andrița (3), Argyelan (3), Biriș (2), Naumenko (1), Bondar (2),  Poradnyk.  Antrenori: Simona Maior Pașca – principal,  Ioana Marta – secund.