Muncim mai departe și acordăm încredere deplină echipei și conducerii tehnice

Înfrângere dureroasă pe teren propriu pentru CS Minaur Baia Mare în confruntarea cu AHCDS Constanța, joi seara în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”.

Din păcate pentru noi rezultatul final al partidei a fost influențat în mare parte de nenumărate greșeli personale și în unele momente de o lipsă de eficiență în apărare, unde, printre altele, am primit 3 goluri în 3 situații de superioritate numerică. Am și ratat 2 aruncări de la 7 metri sau alte oportunități de 1 la 1 cu portarul advers.

Cu toate acestea trebuie să remarcăm faptul că echipa a avut puterea să revină și să recupereze de mai multe ori în momente în care eram conduși chiar cu 4-5 goluri. În ciuda scorului final și a aparențelor date de cele aproximativ 10-12 ratări în atac, merită scos în evidență faptul că am înscris totuși de 30 de ori (prag pe care l-am mai atins doar în prima etapă, în meciul cu Poli Iași). În timp ce oaspeții au ratat aproximativ 25 de ocazii, din care 20 au fost „cauzate” de intervențiile portarilor noștri.

Iulian Halca in timpul meciului de handbal CS Minaur Baia Mare – HC Dobrogea Sud Constanta din cadrul Ligii Zimbrilor, in Sala Sporturilor Lascar Pana, joi, 9 noiembrie 2017. FOTO: Paul Ursachi / www.upfoto.ro

Prima repriză a început prost pentru noi, izbutind să marcăm prima dată abia în minutul 4, când eram deja conduși cu 3 goluri. Din minutul 9, când constănțenii conduceau cu 3-7, avem o răbufnire de orgoliu și punctăm de 5 ori consecutiv, preluând pentru prima dată conducerea (8-7, min. 14). Până în minutul 23 meciul rămâne echilibrat. Constanța se desprinde însă la 3 goluri și păstrează avansul până la finalul reprizei, chiar dacă ultimele 3 minute le-au jucat permanent în inferioritate numerică.

Andrei Popescu in timpul meciului de handbal CS Minaur Baia Mare – HC Dobrogea Sud Constanta din cadrul Ligii Zimbrilor, in Sala Sporturilor Lascar Pana, joi, 9 noiembrie 2017. FOTO: Paul Ursachi / www.upfoto.ro

A doua parte debutează cu o ratare de la 7 metri a lui Ragot, care în ciuda acestei nereușite a fost golgheterul meciului cu 8 goluri. Oaspeții ajung apoi la 4 și chiar 5 goluri avans (20-25, min 40). Următoarele 8 minute ne aparțin. Recuperăm din nou și ajungem la un pas de egalitate (25-26, min. 48). Pare să fi fost momentul cheie al meciului. Dobrogenii greșesc o pasă în atac. Bucătaru repune rapid, dar neglijent din margine, Malinovic interceptează și înscrie. Pe atacul imediat următor Nagy încearcă o angajare la pivot, mingea ajunge din nou la constănțeni, care punctează prin Vujovic. Atacăm din nou, Bușecan scoate un 7 metri, însă Popescu nu fructifică. Suntem apoi taxați de Rohozneanu și Soare și așa ajungem din nou la 5 goluri în urmă, în mai puțin de 4 minute (25-30, min. 52). Reluăm cursa de revenire. Cristescu se luptă exemplar pe semicerc și se impune de 3 ori, dar tardiv. Scor final 30-32.

La finalul meciului Ionuț Marta, directorul executiv al CS Minaur a declarat: „Trebuie să fim realiști. Avem cel mai tânăr și neexperimentat lot din Liga Zimbrilor. Avem și jucători cu multă experiență. Suntem totodată printre echipele cu cel mai mic buget. Tocmai de aceea, unul din obiectivele noastre declarate încă de la început e acela de a promova jucători tineri, talentați, cu potențial, care să crească și să se dezvolte odată cu echipa. Avem și un antrenor tânăr, dar foarte ambițios. În acest moment acestea sunt posibilitățile, limitele noastre și tot ce putem face e să exploatăm la maxim potențialul de care dispunem. În ciuda ultimelor rezultate nefavorabile, putem spune că obiectivul clasării pe unul din locurile 6-8 este un deziderat posibil de îndeplinit. În pauza de iarnă vom face o analiză și vom vedea atunci ce măsuri se impun. Muncim mai departe, acordăm încredere deplină echipei și conducerii tehnice și facem tot posibilul să oferim suporterilor cât mai multe satisfacții până la finalul sezonului.”

CS Minaur Baia Mare vs AHCDS Constanța 30-32 (17-20)

Arbitri: Claudiu Belean (Tg. Mureș) și Valentin Călina (Pitești), Observator – Prisecariu Anton.

Aruncări de la 7 metri: 5-2 (transformate 3-2)

Minute eliminare: 2-8

CS Minaur: Portari – Bucătaru (10 intervenții), Răzvan Pop (10); Jucători – Ragot (8 goluri, 1 din 7m), Cristescu (4),  Popescu (4), Haiduc (4), Halcă (3), Câmpan (2), Căbuț (2, 1 din 7m), Bușecan (1), Sabou (1), Mureșan (1), Marta, Nagy, Yuryi Pop, Lazic. Antrenori: Raul Fotonea și Răzvan Pop.