Minerul Baia Mare – debut victorios în returul Ligii a III-a

Galbenii-albaștrii debutează cu victorie în returul Ligii a III-a reușind să câștige detașat partida cu CS Iernut. Echipa antrenată de Dorin Toma și Vlad Ungureanu au avut control total pe durata întregii partide. Scorul a fost deschis în minutul 28 prin Mihai Roșca care obține o a doua reușită în penultimul minut al primei reprize, scorul la pauză fiind 0-2 pentru galbeni-albaștri.

Reveniți de la vestiare motivați să câștige, băimărenii cresc avantajul în minutul 55 cu un șut de la 25m peste portarul advers efectuat de una din noile achiziții efectuate în iarnă, respectiv Raul Stanciu. Noile achiziții continuă să aducă puncte pentru băimăreni, Alexandru Taciuc reușind să înscrie în minutul 65. Paul Chiș-Toie înscrie ultimul gol pentru băimăreni în minutul 78 și meciul se încheie cu victorie categorică pentru Minerul Baia Mare.

CS Minaur Baia Mare: Gudea – Duruș, Roșca, Lupu, Șerban, Piper (75, D. Simion), C. Tutuța (75, Lihet), Giurgiu, Stanciu (64, Chiș-Toie), Taciuc, Moldovan (72, Boje).

Antrenori: Dorin Toma și Vlad Ungureanu.