Minaur pierde meciul cu CSM București, dar rămâne pe podium

CS Minaur Baia Mare a jucat vineri în deplasare, cu CSM București, în ultima etapă din turul Ligii Zimbrilor la handbal masculin. Din păcate n-a putut veni acasă nici măcar cu un punct, fiind învinsă cu 29-24.

Băimărenii n-au avut o primă repriză tocmai fericită fiind nevoiți să vină mereu după adversar, care a început mai bine jocul, având 5-2 (9). Diferența de scor s-a menținut între două și trei goluri, dar la un moment dat am avut șansa să venim la un singur gol, însă Kotrc a ratat singura aruncare de la 7m acordată echipei noastre în prima repriză. Din păcate, de la 11-9 s-a ajuns la 14-10, scor cu care s-a încheiat prima parte.

Partea a doua a fost echilibrată, deși gazdele au dominată startul reprizei secunde: 18-13 (37) sau 19-14 (40). Am marcat apoi de două ori la rând, de la 21-17 (41), iar de două ori consecutiv, pentru ca în min. 48 să ne apropiem la un singur gol: 22-21. Păstrăm distanța până la 24-23 (53), după care, și pe fondul unor eliminări, primim trei goluri la rând și nu mai avem puterea să revenim în joc. Minaur pierde cu 29-24, dar își păstrează locul de pe podium.

 

CSM București – CS Minaur Baia Mare: 29-24 (14-10)

  • Arbitri: Lucian Cruceru (Drobeta Turnu Severin) și Adrian Eremia (Târgu Jiu).  Obs. Gheorghe Bejinariu (Pitești)
  • Aruncări de la 7m: 3-4 (transformate: 2-3; au ratat: Bizău / Kotrc). Minute de eliminare: 12-12 (în min. 57, Coric a fost descalificat după a treia eliminare)
  • CSM București: Jakub Krupa, Mihai Merlă, Sebastian Baciu – Henrique Teixeira 3/4 (2 din 7m), Robert Militaru 1/1, Goce Georgievski 5/6, Aron Dedu 3/4, Adrian Rotaru 1/1, Viorel Fotache 0/1, Liviu Caba 2/3, Mihai Nica 0/1, Ionuț Ramba 6/6, Mihai Becheru, Chike Onyejekwe 5/6, Ciprian Aungurenci, Octavian Bizău 3/5. Antrenor: Dan Anca
  • Minaur: Ionuț Ciobanu, Adrian Țenghea – Milan Kotrc 3/5, Daniel Bera 0/2, Alexandru Csepreghi 3/3 (din 7m), Tudor Botea 4/5, Janja Vojvodic 4/6, Călin Căbuț 2/4, Andrei Buzle, Vojislav Brajovic 1/2, Daniel Mureșan 2/5, Tomas Cip 2/2, Teo Coric 2/2, Albert Cristescu, Robert Nagy, Mihai Bușecan. Antrenori: Stephane Plantin, Alexandru Sabou și Răzvan Pop.

 

Urmează o perioadă extrem de încărcată pentru Minaur. Echipa noastră va juca luni în Cupa României cu CSM Bacău (optimi de finală, ora 18.00, Sala Polivelantă, cu clujenii Mârza și Nedelea arbitri). Vine pe 12 decembrie o deplasare tocmai la Constanța, iar un ultim meci, dacă ne calificăm, va fi pe 15 decembrie (sau în jurul acestei date, în sferturile Cupei).

 

Etapa 13

  • Dobrogea Sud Constanța – Steaua București: 31-31
  • Dunărea Călărași – CSM Reșița: 31-26
  • CSM Focșani – Dinamo București: 29-33
  • CSM Făgăraș – CS HC Buzău: 24-21
  • CSM Vaslui – Potaissa Turda: 32-35
  • SCM Politehnica Timișoara – CSM Bacău: 25-21
  • CSM București – CS Minaur Baia Mare: 29-24

Clasament

  1. Dinamo București – 33p (383-321) – 12
  2. Potaissa Turda – 28p (359-319) – 12
  3. Minaur Baia Mare – 25p (361-351) – 13
  4. CSM București – 23p (352-327) – 13
  5. Steaua București – 23p (371-362) – 13
  6. Dobrogea Sud – 20p (337-310) – 13
  7. Poli Timișoara – 20p (326-329) – 13
  8. CSM Focșani – 19p (318-326) – 13
  9. Dunărea Călărași – 19p (339-319) – 13
  10. CSM Bacău – 16p (338-343) – 13
  11. CSM Vaslui – 15p (341-354) – 13
  12. CSM Făgăraș – 13p (328-368) – 13
  13. CS HC Buzău – 4p (315-360) – 13
  14. CSM Reșița – 4p (310-379) – 13

Etapa 14 (prima din retur). Joi, 12 decembrie: Buzău – Reșița; Călărași – Bacău; Timișoara – Steaua; Vaslui – Dinamo; Focșani – Făgăraș; CSM București – Potaissa (ora 17.00, TVR 2); Dobrogea Sud – Minaur (ora 18.25, în direct la TVR 1).

 

Programul turului pentru CS Minaur

  • Etapa 1 (marți, 27 august): CS Minaur – Dobrogea Sud Constanța: 25-23 (10-10)
  • Etapa 2 (joi, 5 septembrie): SCM Poli Timișoara – CS Minaur: 26-26 (12-11)
  • Etapa 3 (duminică, 15 septembrie): CS Minaur – Dunărea Călărași: 29-25 (14-11)
  • Etapa 4 (duminică, 22 septembrie): CSM Reșița – CS Minaur: 22-26 (7-18)
  • Etapa 5 (duminică, 29 septembrie): CS Minaur – CSM Bacău: 28-27 (15-12)
  • Etapa 6 (joi, 3 octombrie): Steaua București – CS Minaur: 27-29 (10-17)
  • Etapa 7 (joi, 10 octombrie): CS Minaur – HC Buzău: 36-29 (19-13)
  • Etapa 8 (joi, 17 octombrie): CS Minaur – Potaissa Turda: 27-36 (14-14)
  • Etapa 9 (sâmbătă, 9 noiembrie): Dinamo București – CS Minaur: 33-28 (18-17)
  • Etapa 10 (joi, 14 noiembrie): CS Minaur – CSM Făgăraș: 28-27 (16-14)
  • Etapa 11 (marți, 19 noiembrie): CSM Focșani – CS Minaur: 26-25 (12-14)
  • Etapa 12 (joi, 28 noiembrie): CS Minaur – CSM Vaslui: 30-21 (15-11)
  • Etapa 13 (joi, 5 decembrie): CSM București – CS Minaur: 29-24 (14-10)

 

CS Minaur până acum:

  • Portari: Ionuț Ciobanu (12/0), Adrian Țenghea (11/1), Răzvan Apostu (1/1)
  • Extremă stânga: Milan Kotrc (12/57), Daniel Bera (11/13)
  • Inter stânga: Alexandru Csepreghi (12/81), Tudor Botea (12/18)
  • Centru: Janja Vojvodic (12/23), Călin Căbuț (12/16), Andrei Buzle (9/4)
  • Inter dreapta: Vojislav Brajovic (12/39), Daniel Mureșan (10/10)
  • Extremă dreapta: Georgel Haiduc (11/14), Tomas Cip (10/20)
  • Pivot: Teo Coric (12/25), Albert Cristescu (11/15), Robert Nagy (10/0), Mihai Bușecan (10/0)
  • Antrenori: Stephane Plantin, Alexandru Sabou și Răzvan Pop.