Minaur învinge campioana și urcă pe podium

Duelul “răniților” în Liga Florilor MOL s-a disputat duminică dimineața, între SCM Râmnicu Vâlcea (ultima echipă campioană a României și participantă în Liga Campionilor) și CS Minaur Baia Mare (ocupanta locului 3 sezonul trecut și participantă în Cupa EHF). Vâlcea venea la întâlnire cu 11 jucătoare, iar Minaur cu 14, două dintre acestea, Andreea Popa și Oana Borș sosind înainte de meci. Cum Kerekes, Tecar și Borș nu au intrat în teren, s-a jucat practic 11 la 11, avantajul fiind aici de partea oltencelor, care au avut antrenorii pe bancă, în timp ce Costică Buceschi și Magda Kovacs au suferit cu noi în fața televizorului.

Aidoma întâlnirii cu Rapid din etapa a doua, am avut un joc foarte frumos și spectaculos, cu numeroase goluri și faze de efect, precum și cu dramatism până la final. Vâlcencele au avut destule atuuri, unul dintre ele fiind ușor supărător în mai multe momente (măcar 2 de 7m acordați aiurea, trei eliminări din patru discutabile). Contează mai puțin acum, după victorie. Mult mai important ni se pare însă amănuntul că Minaur n-a fost condusă nici măcar o dată în acest meci, fiind clar peste ultima campioană a României.

Prima repriză a părut o luptă între sârboaicele Băii Mari și Vâlcea, cu 12 goluri marcate de Kovacevic și Lavko, prima dintre ele făcând un meci senzațional. Minaur se distanțează încă din start, pe fondul unei apărări excelente și a unui atac care a ratat doar două finalizări în primele 25 de minute. Am avut 1-4 (5) sau 2-6 (10). Vâlcea a revenit până la 8-11 (18), după care iar avem o “bucată” foarte bună, în care ne distanțăm la șapte goluri: 8-15 (23), 9-16 (24). Vâlcea revine, noi marcăm un singur gol în ultimele cinci minute, dar primim în schimb șase: 15-17 (pauză).

Jucăm foarte bine și după reluare și menținem un avans de 2-4 goluri aproape tot timpul. |n min. 47 Vâlcea reușește să egaleze pentru a doua oară în meci (după 1-1) și pentru ultima oară, după care Blohm și Popa înscriu de două ori: 25-27 (48). Tremurăm până la final, dar Idehn scoate un 7m la Norgaard când scorul era 30-32. Avem noi atacul, scoatem un 7m, Lavko este ghicită de Batinovic, Marin înscrie și mai sunt 10 secunde. Plecăm de la centru, iar Laslo aruncă o minge în înaltul tribunei, numai bine să ne facem calcule până ce balonul ajunge pe parchet. Victorie și trei puncte enorme pentru CS Minaur.

 

SCM Râmnicu Vâlcea – CS Minaur Baia Mare: 31-32 (15-17)

  • Sepsi Arena din Sf. Gheorghe
  • Arbitri: Iulian Ghiță – Sebastian Topliceanu (Constanța). Observator FRH: Constantin Din (București)
  • Aruncări de la 7m: 7-3 (transformate: 6-2; au ratat Norgaard / Lavko). Minute de eliminare: 8-8
  • SCM Rm. Vâlcea: Marta Batinovic (4 intervenții, a apărat un 7m), Sara Rus (3 intervenții) – Ann Grete Osterballe Norgaard 12/17 (6 din 7m), Alicia Fernandez Fraga 7/9, Kristina Liscevic 5/8, Andreea Bianca Tîrle 3/7, Mireya Gonzalez Alvarez 2/6, Daria Bucur 1/2, Iuliana Daniela Marin 1/1, Elena Raluca Dăscălete, Corina Lupei. Antrenor: Florentin Pera
  • Minaur: Fillipa Hillevi Karianna Idehn (8 intervenții, a apărat și un 7m), Cristina Enache (3 intervenții) – Jovana Kovacevic 13/15 (unul din 7m), Jelena Lavko 5/8 (unul din 7m), Linn Christina Blohm 4/4, Asuka Fujita 4/5, Ana Maria Tănasie 3/5, Andreea Cristina Popa 2/2, Angela Cioca 1/1, Cristina Laszlo 0/5, Anca Georgiana Polocoșer, Eva Kerekes, Oana Borș, Andreea Tecar (ultimele trei nu au intrat). Antrenor: Claudia Cetățeanu