Minaur are două echipe de handbal și ambele vor merge în cupele europene

Formatul Ligii Campionilor la masculin se va schimba din sezonul 2020-2021 – vom avea un sistem cu două grupe a câte opt formații. EHL va fi o întrecere mai puternică, din moment ce Liga Campionilor se reduce de la 28 de echipe la 16.

Se spune că șansele celor de la CSM București să primească wild-card sunt foarte mari, iar asta ar însemna că fetele de la CS Minaur vor merge în grupele Europa League (fostă Cupă EHF). Băieții depind și ei de unde va ajunge Dinamo, dar cel mai probabil vor juca în Cupa EHF (fostă Challenge Cup).

 

16 echipe. În Liga Campionilor (feminin și masculin)

Locurile 1-9: Națiunile clasate pe locurile (1-9).

Participante masculin: PSG, THW Kiel, Vardar Skopje, Veszprem, FC Barcelona, Vive Kielce, Aalborg, PPD Zagreb, FC Porto

Participante feminin: Gyori Audi ETO KC, Rostov Don, SCM Rm. Vâlcea, Team Esbjerg, Brest Bretagne, Vipers Kristianstand, Kumanovo (locul 1 în Macedonia de Nord, dar participarea este pusă sub semnul întrebării), Buducnost Podgorica

Locul 10: Germania (masculin) – Flensburg Handewitt, respectiv Danemarca (feminin) – Odense. Sunt federațiile clasate pe locul 1 în EHL (Cupa EHF până acum) pe ultimele trei sezoane

Locurile 11-16: Locurile vor fi acordate prin wild-card de către Comitetul Executiv, în baza unor criterii. Dinamo (masculin) și CSM București (feminin) vor încerca să obțină o invitație.

Conform informațiilor transmise de EHF, federațiile care vor obține un loc în Liga Campionilor, pierd locul în EHL. Astfel, dacă Dinamo și CSM București vor intra în posesia unor wildcard-uri în Liga Campionilor, nu în seamnă automat că România va avea o echipă suplimentară la totalul numărului de participante. Numărul de 8 locuri atribuite (4 la masculin și 4 la feminin) rămâne la fel, în cazul în care nu vor fi obținute alte wildcard-uri.

 

56 de formații. În Europa Handball League (masculin)

12 din cele 24 de echipe care vor juca în grupe vor avea locul garantat:

6 echipe din federațiile fără un loc în Liga Campionilor, începând de la locul 10 în sus. Dacă Dinamo nu obține un wildcard, va intra în această categorie. România ocupă locul 13 în Ranking pentru sezonul 2020-2021 la masculin

5 echipe din națiunile clasate pe locurile 1-9 în Ranking (formații care au ocupat locul 2 sau 3 în ligile naționale)

o echipă petru națiunea din EHF Cup (fostă Challenge Cup). Locul este rezervat echipei din națiunea care a câștigat de cele mai multe ori trofeul în ultimii 3 ani. Acest sezon nu s-a încheiat, iar în anii precedenți au câștigat Potaissa Turda și CSM București. Automat locul îi revine României, iar de acest lucru va beneficia Potaissa Turda, având și un punctaj mai bun pe ultimii 3 ani (în cazul în care se va ține cont de acest criteriu, având și o finală), dar va termina și pe locul 2 în acest sezon, pe plan intern.

În calificări vor intra alte 44 de formații, dintre care 40 în turul 1 și alte 4 în următorul tur. După două tururi preliminare, 12 echipe vor completa tabloul în Europa League.

 

Europa Handball League masculin

Din totalul de 59 de locuri rezervate care apar în Ranking-ul EHF, în dreptul rubricii European Handball League, se reduc 7 locuri prin „upgrade-ul” în Liga Campionilor (locul 10 Germania, plus șase wildcard-uri). Tabloul de 56 se completează cu locul rezervat națiunii situate pe locul 1 în Challenge Cup – direct în grupă (în speță, România) – plus trei locuri alocate națiunilor clasate de la locul 30 în jos – în primul tur al calificărilor.

În competiția similară feminină, formatul va rămâne aproximativ la fel, cu două diferențe. În cele patru grupe a câte patru echipe nu vor mai „coborî” echipe din Liga Campionilor, iar întrecerea se va termina și aici cu un Final Four.

 

În grupele EHL feminin:

4 locuri garantate națiunilor clasate pe locurile 1-4: Ungaria, Rusia, Danemarca, România. În cazul în care CSM București va primi wildcard în Liga Campionilor, locul se duce la Minaur Baia Mare (locul 3 în România).

12 locuri ocupate prin calificări.

În calificări vor intra alte 64 de formații, astfel: 48 în turul 1, 8 în turul 2 și 8 în turul 3. Greu însă de crezut că întreg tabloul va fi ocupat la feminin, ceea ce sporește șansele echipelor Dunărea Brăila și Gloria Bistrița să obțină wildcard-uri în EHL.

Ar mai fi de adăugat faptul că la masculin, România are șansa de a obține un loc suplimentar și la masculin, cel mai probabil pentru EHF Cup (fostă Challenge Cup). În acest caz, HC Dobrogea Sud Constanța prinde cupele europene.

Feminin

  • CSM București: Liga Campionilor sau Europa League (grupe)
  • SCM Rm. Vâlcea: Liga Campionilor (grupe)
  • CS Minaur Baia Mare: Europa League (grupe dacă CSMB merge în Liga Campionilor –  sau turul 3 dacă România nu are a doua echipă în Liga Campionilor)
  • Gloria Buzău: Europa League (turul 2)
  • Dunărea Brăila: Europa League (turul 1; dacă primește wildcard)
  • Gloria Bistrița: Europa League (turul 1; dacă primește wildcard)

 

Masculin

  • Dinamo: Liga Campionilor sau Europa League (grupe)
  • Potaissa Turda: Europa League (grupe)
  • CS Minaur Baia Mare: Europa League (turul 1) sau EHF Cup
  • CSM București: EHF Cup
  • HC Dobrogea Sud: EHF Cup (dacă primește wildcard).