Minaur a pierdut pe mâna ei la Focșani

Joi, 21 noiembrie, Sala Sporturilor din Focșani a fost gazda partidei de handbal masculin dintre CSM Focșani și CS Minaur Baia Mare, din cadrul etapei a 12-a din Liga Zimbrilor. Din păcate, am pierdut la un gol diferență, deși la un moment dat am condus cu patru goluri. A venit însă acea “clasică perioadă slabă” din a doua repriză, prezentă aproape în fiecare joc, iar gazdele au întors rezultatul. {i așa puteam obține mai mult, dar n-am putut marca mai mult pe final.

 

Minaur n-a început deloc grozav meciul, fiind condusă cu 4-1 (7), urmare a unor ratări sau a unor greșeli de tehnică individuală. Brajovic și Haiduc aduc diferență la un gol, 4-3 (9), însă gazdele merg din nou la trei: 7-4 (13). Deși jucăm cu un om în minus după eliminarea lui Nagy, strângem din nou: 7-6 (16). Situația se repetă și Focșani se duce din nou la trei goluri, reușind să păstreze distanță până la 12-9 (23). Urmează șapte minute excelente pentru Minaur, în care nu se primește niciun gol (și cu ajutorul lui Ciobanu care a prins doi de 7m în prima parte), însă înscrie de cinci ori la rând și intră la cabine cu 12-14.

Partea a doua debutează destul de prudent, cu gazdele încercând să revină, dar Minaur mai atentă în apărare, cu Ciobanu din nou eficient, astfel că s-a ajuns la 14-18 (39) și 15-19 (40). Aici a venit însă marea pauză de aproape 10 minute, timp în care Minaur n-a marcat deloc, dar a primit în schimb șase goluri la rând: 21-19 (38). Gazdele au ținut de scor, au reușit chiar să meargă la trei: 25-22 (52). Apoi au marcat Cip și Kotrc, Marijanac a punctat și el dintr-un 7m ușor acordat: 26-24 (56). Pierdem balonul în atac, apoi Căbuț recuperează și înscrie pe contraatac: 26-25 (57.30). Kotrc recuperează și el, dar nu finalizăm. Țenghea prinde la Eros și mai avem 50 de secunde de atac. Cu opt secunde înainte de ultimul fluier, aruncarea lui Cip din extremă este parată de portarul gazdelor și meciul se termină cu 26-25. Trei puncte mari pierdute.

Minaur va avea un final de an de foc, cu foarte multe meciuri. După acest meci, joia viitoare, băimărenii vor juca acasă cu Vaslui (un meci ce va avea loc la {coala 5), apoi voi juca la CSM București. Luni, 9 decembrie, Minaur va juca acasă în optimile Cupei României cu CSM Bacău, pe 12 decembrie are meci în deplasare, la Constanța, iar pe 15 decembrie, dacă trece de CSM Bacău, va juca meciurile din sferturile Cupei.

 

CSM Focșani – CS Minaur Baia Mare: 26-25 (12-14)

  • Sala sporturilor din Focșani; cca 1000 spectatori
  • Arbitri: Gabriel Badiu – Ioan Barbu (ambii din Cluj Napoca). Obs. G. Antonescu (Pitești)
  • Aruncări de la 7m: 5-1 (transformate: 3-1; au ratat Sladic, Miroiu). Minute de eliminare: 8-6
  • CSM Focșani: Emiliam Marocico, Marius Cloșcă – Valentin Pătru 2/2, Tiberiu Popovici, Mihăiță Miroiu 5/9 (unul din 7m), Mădălin Țuțu 4/5, Didi Hrimiuc 0/2, Valentin Mocanu 3/7, Bogdan Rață 4/4, George Nuțu, Sasa Marijanac 3/5 (2 din 7m), Attila Eros 3/5, Ilija Sladic 2/4, Bogdan Mănescu. Antrenor: Dalibor Cutura
  • CS Minaur: Ionuț Ciobanu (10 intervenții, a apărat și 2 de 7m), Adrian Țenghea (2 intervenții) – Milan Kotrc 5/8, Daniel Bera 1/1, Alexandru Csepreghi 5/9 (unul din 7m), Tudor Botea 0/1, Janja Vojvodic, Călin Căbuț 3/4, Andrei Buzle, Vojislav Brajovic 5/9, Daniel Mureșan 1/1, Georgel Haiduc 1/1, Tomas Cip 1/2, Teo Coric 3/5, Robert Nagy, Mihai Bușecan. Antrenori: Antrenori: Stephane Plantin, Alexandru Sabou și Razvan Pop.

 

Din etapa 11 s-au mai disputat meciurile: SCM Politehnica Timișoara – Dunărea Călărași: 23-22; CSM Făgăraș – AHC Potaissa Turda: 30-29; CSM Vaslui – Steaua București: 28-33; AHC Dobrogea Sud Constanța – CSM Reșița: 26-18

Se vor mai juca: Dinamo București – CS HC Buzău (duminică, 24 noiembrie, 16.15); CSM București – CSM Bacău (marți, 3 decembrie, 17.30).