Mihai Bușecan revine acasă pentru un nou sezon alături de Minaur

Mihai Bușecan revine acasă pentru cel puțin un an competițional după o pauză de un sezon în care a evoluat pentru HC Buzău.

Mihai Bușecan se întoarce la echipa cu care a câștigat titlul de campion în sezonul 2014/2015, după o finală cu CSM București. Pivotul de 32 de ani a îmbrăcat tricoul Minaurului în campania de Liga Campionilor, ultima prezență europeană a echipei noastre. Pe lângă titlul de campion, Mihai a mai câștigat Cupa României și Supercupa României cu echipa băimăreană.

“Sunt bucuros că m-am întors la Baia Mare și pot fi mai aproape de familie. Fiind băimărean este o plăcere și o onoare să joc pentru acest oraș și pentru acest club. Mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine si au făcut posibilă aceasta revenire. Sperăm sa avem un an cât mai bun, cu rezultate notabile pentru a putea mulțumii minunatul public băimărean.”, a declarat Mihai Bușecan.