Mai bine mai puțin decât deloc (Minaur – Corona: 27-27)

Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost sâmbătă dimineața gazda partidei dintre CS Minaur și Corona Brașov, joc din cadrul etapei a 9-a din Liga Florilor la handbal feminin. A fost un meci echilibrat, cu o primă repriză în care Brașovul a fost mai bună, după dar în partea a doua fetele de la Minaur au strâns rândurile, s-au apărat mai bine și au fructificat mai multe oportunități. Oricare dintre echipe putea obține victoria, iar acest lucru a fost evidențiat și de către cei doi tehnicieni la finalul partidei.

Oaspetele au condus 0-3, Shteriova fiind prima jucătoare de la Minaur care a reușit să înscrie (min. 6.50). Minaur a egalat la 5 (13), dar mai apoi Corona s-a descurcat mult mai bine, profitând și de un pozițional destul de lent și previzibil al echipei noastre. Implicit, au preluat din nou conducerea și au avut la un moment dat chiar cinci goluri diferență: 8-13 (27) sau 9-14 (28). Finalul de repriză a fost mai bun pentru Baia Mare, care a redus din handicap: 12-15 (pauză).

Începem mult mai bine partea a doua, ne apropiem, iar după 10 minute reușim să egalăm la 18. Abia peste șase minute izbutim să conducem pentru prima oară în acest meci: 22-21 (46). De la 23-23 (49), Minaur face 25-23, după două goluri marcate de Oana Bondar, dar trebuie să o evidențiem aici și pe portarul Cristina Enache, care a prins tot ce se putea. Mai sunt șase minute și avem două goluri și atacul. Seraficeanu comite picior, apoi Pavicevic înscrie. Lisewska pasează în out (Cîrstea plecase la schimbare), iar mai apoi Eliza comite pași. Nu marcăm și Laslo punctează pe faza a doua: 25-25. Shteriova înscrie, apoi Ciuciulete nu poate înscrie de pe 6m, Enache reușind o nouă paradă. Aruncă Lisewska la poartă, prinde Timoșenkova, apoi Pavicevic înscrie: 26-26 (57.56). Se dă forțare la Lisewska (mai dergrabă un 7m trebuia), iar Daria Bucur înscrie: 26-27. Masna aduce egalarea cu 54 de secunde înainte de final. Nici Corona nu mai reușește să înscrie, balonul trimit spre vinclu de Tîrcă fiind respins providențial de Enache.

 

CS Minaur Baia Mare – Corona Brașov: 27-27 (12-15)

  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare
  • Au arbitrat: Mihai Pîrvu (București) și Mihai Potîrniche (Buzău). Obs. Octavian Pripas (Râmnicu Vâlcea)
  • Aruncări de la 7m: 6-2 (transformate: 4-2; au ratat Szolosi, Lisewska). Minute de eliminare: 8-6
  • Minaur: Ana Maria Măzăreanu (3 intervenții), Cristina Enache (9 intervenții) – Yaroslava Burlachenko 2/2, Larisa Tămaș, Helena Rysankova 0/1, Roxana Szolosi 0/1, Anca Polocoșer, Oana Cîrstea 2/2, Camalia Hotea, Mădălina Conache 1/1, Sonia Seraficeanu 1/3, Sylwia Lisewska 10/17 (4 din 7m), Andreea Popa, Paulina Masna 4/8, Oana Bondar 2/2, Marija Shteriova 6/8. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu
  • Corona: Daciana Hosu (2 intervenții), Victoria Timoșenkova (4 intervenții, a apărat și un 7m), Diana Popescu – Georgiana Ciuciulete 0/1, Eliza Buceschi, Andreea Pătuleanu, Cristina Laslo 5/8, Marilena Neagu 4/7, Daria Bucur 2/3, Elaine Gomes Barbosa, Ivona Pavicevic 7/9, Bianca Bazaliu 4/6, Sorina Tîrcă 5/9 (2 din 7m), Ana Maria Lopătaru. Antrenor: Ion Crăciun

 

Etapa 9

  • SCM Râmnicu Vâlcea – HC Zalău: 26-20
  • CSU Cluj Napoca – CSM București: 23-36
  • AHCM Slobozia – SCM Gloria Buzău: 23-24
  • CS Minaur Baia Mare – Corona Brașov: 27-27
  • CSM Slatina – Rapid București: 26-17
  • Măgura Cisnădie – SCM Craiova: 22-19
  • HC Dunărea Brăila – Gloria Bistrița: 23-25

Clasament

  1. Râmnicu Vâlcea – 24p (214-161) – 8
  2. Corona Brașov – 22p (251-219) – 9
  3. Gloria Buzău – 21p (232-209) – 9
  4. CSM București – 18p (221-178) – 8
  5. Minaur Baia Mare – 17p (227-208) – 9
  6. Dunărea Brăila – 15p (232-222) – 9
  7. Gloria Bistrița – 15p (206-207) – 9
  8. Măgura Cisnădie – 13p (230-217) – 9
  9. CS HC Zalău – 12p (218-218) – 9
  10. SCM Craiova – 9p (177-189) – 8
  11. CSM Slatina – 7p (183-210) – 8
  12. AHCM Slobozia – 4p (197-231) – 9
  13. Rapid București – 3p (184-241) – 9
  14. CSU Cluj-Napoca – 0p (206-268) – 9

Etapa 10: Bistrița – Slatina: 23-22. Miercuri, 6 noiembrie: Rapid – Cisnădie; Corona – CSM București (18.30, TVR 1). Sâmbătă, 9 noiembrie: Craiova – CSU Cluj; Zalău – Dunărea; CS Minaur – Slobozia (11.00). Sâmbătă, 4 ianuarie 2020: Buzău – Rm. Vâlcea.

 

Turul Ligii Florilor pentru Minaur

  • Etapa 1 (sâmbătă, 31 august): CS Minaur – Măgura Cisnădie: 25-25 (11-12)
  • Etapa 2 (sâmbătă, 7 septembrie): CSU Cluj – CSM Minaur: 21-23 (7-10)
  • Etapa 3 (miecuri, 11 septembrie): CS Minaur – CSM București: 24-30 (11-14)
  • Etapa 4 (sâmbătă, 14 septembrie): SCM Craiova – CS Minaur: 17-22 (8-13)
  • Etapa 5 (sâmbătă, 21 septembrie): CS Minaur – Rapid București: 37-22 (21-8)
  • Etapa 6 (sâmbătă, 5 octombrie): Gloria Bistrița – CS Minaur: 21-22 (9-11)
  • Etapa 7 (sâmbătă, 12 octombrie): CS Minaur – HC Zalău: 24-16 (11-9)
  • Etapa 8 (duminică, 20 octombrie): Gloria Buzău – CS Minaur: 29-23 (14-9)
  • Etapa 9 (sâmbătă, 2 noiembrie): CS Minaur – Corona Brașov: 27-27 (12-15)
  • Etapa 10 (sâmbătă, 9 noiembrie): CS Minaur – AHCM Slobozia
  • Etapa 11 (miercuri, 13 noiembrie): SCM Rm. Vâlcea – CS Minaur
  • Etapa 12 (marți, 7 ianuarie 2020): CS Minaur – Dunărea Brăila
  • Etapa 13 (sâmbătă, 11 ianuarie): CSM Slatina – CS Minaur

Lotul echipei CS Minaur în meciurile de până acum

  • Portar: Ana Maria Măzăreanu (9 meciuri / 0 goluri), Cristina Enache (9/1), Cristina Ciaușescu
  • Extremă stânga: Oana Cîrstea (9/15), Eva Kerekes (3/0), Camelia Hotea (6/8)
  • Inter stânga: Sylwia Lisewska (9/27), Larisa Tămaș (8/4), Maria Shteriova (9/42)
  • Centru: Roxana Szolosi (9/20), Andreea Popa (9/23), Anna Ivanenko
  • Inter dreapta: Paulina Masna (9/28), Anca Polocoșer (9/5), Helena Rysankova (1/0)
  • Extremă dreapta: Sonia Seraficeanu (9/20), Oana Borș (1/0), Petruța Argyelan (8/3)
  • Pivot: Oana Bondar (9/10), Yaroslava Burlachenko (9/16), Mădălina Conache (7/3)
  • Antrenori: Costica Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu