La Oradea va avea loc derby-ul seriei B

Mâine 22 octombrie, începând cu ora 18:00, Sala “Antonio Alexe” din Oradea va găzdui derby-ul seriei B dintre CSM Oradea (locul 1) și CS Minaur (locul 2). Partida va fi transmisă în direct pe pagina noastră de Facebook.

Cu 15 puncte acumulate în cinci jocuri, CSM Oradea ocupă prima poziție, în timp ce CS Minaur, cu o partidă disputată în minus se află pe locul doi, cu 12 puncte.

“Meciul cu Oradea este cel mai important de până acum, Oradea fiind principala contracandidată la promovare. Am pregătit foarte bine această partidă și vom da totul ca la final să ieșim victorioși!” a prefațat Robert Nagy.

În precedentul joc, CS Minaur a trecut pe teren propriu de Universitatea Craiova, scor 39-19, iar CSM Oradea a obținut și ea o victorie la scor, 43-27 în deplasare la Politehnica Timișoara.

Pentru această partidă, Federația Română de Handbal a convocat cuplul Gurbină – Stanciu din Caraș-Severin.