Începe lupta pentru play-off

După o pauză de o lună și jumătate Liga Zimbrilor se reia cu un meci în deplasare pentru CS Minaur. Miercuri, cu începere de la ora 18.00 băimărenii vor întâlnii pe CSM Focșani 2007 în etapa a 16-a.

Handbaliștii conduși de Raul Fotonea au avut o pauză foarte productivă, presărată cu victorii pe linie, cea mai neașteptată fiind cea din Cupa României, când au învins Potaissa Turda și s-au calificat în Final 4. Remarcabile sunt însă și prestațiile de la Winter Cup precum și cele din amicalurile cu CSM Oradea și România U21.

Programat inițial pe data de 1 februarie, meciul a fost devansat cu o zi, ținând cont că și meciul cu Potaissa Turda a fost adus cu câteva zile mai devreme, iar conform regulamentului între două meciuri trebuie să treacă cel puțin două zile libere.

În tur Minaur a câștigat categoric cu 28-18 (14-9). Pentru ambele echipe este un meci important. În contextul retragerii din campionat a HC Odorhei, echipa noastră are șanse mari să acceadă în play-off dacă va câștiga cel puțin jumătate din meciurile rămase din sezonul regulat. Pentru CSM Focșani miza este ocuparea unui loc cât mai bun, astfel încât să evite emoțiile retrogradării în faza play-out-ului.

Meciul începe la ora 18.00 rezultatul putând fi urmărit live pe pagina frh.ro