FRF a decis noile termene din cadrul procesului pentru obținerea certificatului de participare în noul sezon de Liga 2

Federația Română de Fotbal (FRF) a luat noi măsuri în privința uneia dintre principalele competiții pe care o organizează: campionatul Liga 2. Deoarece termenul de încheiere a actualului sezon a fost dat peste cap din cauza pandemiei de coronavirus care a dus la suspendarea activității, forul condus de Răzvan Burleanu a decis modificarea perioadei stabilite în cadrul procesului pentru obținerea certificatului de participare în Liga 2, pentru următorul sezon, ediția 2020/2021.

Astfel, în cadrul unei ședințe a Comitetului de Urgență al FRF, avută loc miercuri, 15 aprilie, s-a decis modificarea termenelor stabilite în cadrul procesului pentru obținerea certificatului de participare în campionatul Liga 2, ediția 2020/2021. Începerea procesului are loc la data de 30 mai, iar termenele de depunere a documentației se face în precedentele cinci zile, în funcție de locurile ocupate de cluburi în clasamentele din Liga 2, respectiv Liga 3.

Primele șase clasate din Liga 2 vor depune documentația pentru obținerea licenței pentru Liga 1, iar restul cluburilor din eșalonul secund, cât și cele cinci echipe lider din seriile Ligii 3 o vor face pentru obținerea certificării pentru următorul sezon de Liga 2. Licențierea pentru Liga 1 este superioară certificării pentru Liga 2, astfel că primele șase clasate din eșalonul secund vor trebui să îndeplinească niște condiții mult mai dure pentru a primi dreptul de a evolua în liga de elită, dar vor reuși și sportiv, bineînțeles, să își îndeplinească obiectivul.

Cluburile ar trebui să primească răspuns din partea FRF, dacă primesc sau nu, și în ce condiții, certificarea, la data de 20 – 24 iulie.

Totodată, FRF anunță că, în cazul în care starea de urgență din România va fi prelungită, atunci și actualele termene pentru obținerea certificării pot suferi modificări.

Situația la vârf în cele cinci serii ale Ligii 3, după 16 etape:

SERIA 1

1. Aerostar Bacău 16 14 0 2 40-10 42 pct.
2. Foresta Suceava 16 11 2 3 44-20 35
3. CSM Ceahlăul Piatra Neamţ 16 10 3 3 34-10 33

SERIA 2

1. Unirea Slobozia 16 12 4 0 38-12 40 pct.
2. Mostiştea Ulmu 16 11 4 1 32-10 37
3. CS Afumaţi 16 11 3 2 52-10 36

SERIA 3

1. Progresul Spartac 16 11 4 1 43-9 37 pct.
2. CSM Slatina 16 11 4 1 34-9 37
3. Flacăra Moreni 16 9 3 4 29-18 30

SERIA 4

1. U Craiova 1948 SA 16 13 3 0 40-9 42 pct.
2. Şoimii Lipova 16 8 5 3 32-15 29
3. Crişul Chişineu Criş 16 8 4 4 21-19 28

SERIA 5

1. Fotbal Comuna Recea 16 10 5 1 41-17 35 pct.
2. Minaur Baia Mare 16 10 3 3 25-8 33
3. Viitorul Şelimbăr 16 7 7 2 26-19 28

* Doar prima clasată din fiecare serie promovează automat în Liga 2 la finalul sezonului. Momentan, doar prima clasată are obligația de a depune documentele pentru a participa la procesul de certificare pentru eșalonul secund.