Fotbaliștii de la Minaur sunt cu gândul doar la victorie

Sâmbătă, de la ora 14.00, stradionul “Viorel Mateianu” va fi gazda partidei dintre CS Minaur Baia Mare și Avântul Reghin, din cadrul etapei a 13-a din Liga 3, seria a 5-a. Jocul va fi arbitrat de o brigadă compusă din Cătălin Aurelian Flonta (Cluj-Napoca) – Alin Cristian Mureșan (Florești) și Tamas Kopriva (Carei). Observatori: Ștefan Galovits (Oradea) și Melian Nădășan (Țaga – Cluj). Intrarea spectatorilor este liberă.

După un început mai puțin fast de campionat, echipă pregătită de Dorin Toma a avut un parcurs foarte bun în ultimele runde, reușind patru victorii la rând, trei cu 1-0 și una cu 5-0, astfel că Minaur s-a apropiat la patru puncte de Recea și la trei de Luceafărul. Implicit, șansele de ajunge pe prima poziție sunt acum mai mari, iar lupta pare foarte interesantă.

 

Mini-interviu cu Dorin Toma

– Vine Reghin. Este o echipă periculoasă?

– Vom avea un meci foarte dificil cu Reghin. Ei sunt după un insucces de la meciul de acasă cu Metalurgistul Cugir și vor veni foarte montați. Dacă etapa trecută le-au lipsit patru jucători (doi suspendați și doi incerți), se pare că în jocul cu noi vor putea alinia cea mai bună formație. Au o echipă bună, cu jucători care au trecut și pe la Liga 1, și mă refer aici la atacantul Vlad Bujor, au și niște mijlocași foarte buni, cum ar fi Truță, Covaliu, Bucin este în poartă, e o echipă care are și experiență.

– Credeți că mai puteți recupera ceva din cele patru puncte care vă despart de Recea în tur?

– Noi ne gândim doar la noi, să ne câștigăm noi jocurile și vom vedea dacă vom mai putea recupera ceva până la finalul turului. Nu avem acum timp să ne gândim și la adversarii noștri. Campionatul este încă lung, mai avem trei runde din tur, după care vom trage linie și vom vedea ce-am făcut bine și ce am făcut rău.

– Sunteți pe val acum. Aveți patru meciuri consecutive câștigate, fără gol primit, aveți cea mai bună apărare. Atacul mai scârțâie.

– Da, este adevărat, atacul mai scârțâie. Deși, în fiecare joc, am avut foarte multe ocazii de poartă. Din păcate, nu reușim să concretizăm, dar în ultimele jocuri am reușit să mai punem la punct și partea de atac. Echipa s-a schimbat foarte puțin în ultimele jocuri, ceea ce este benefic în stabilirea relațiilor de joc. Jocul merge, am reușit să-i integrăm pe cei pe care i-am transferat și ne așteptăm să continuăm parcursul bun.

 

Etapa 13

  • Vineri, 15 noiembrie, ora 14.00: Sticla Arieșul Turda – Unirea Dej; AFC Odorheiu Secuiesc – SCM Zalău; Sănătatea Cluj-Napoca – Unirea Alba Iulia
  • Sâmbătă, 17 noiembrie, ora 14.00: ACS Fotbal Comuna Recea – CFR 2 Cluj-Napoca; Metalurgistul Cugir – CSC Sânmartin; CS Minaur Baia Mare – Avântul Reghin; Ind. Galda de Jos – Gloria Bistrița; Luceafărul Oradea – Viitorul Șelimbăr.

Clasament

  1. Comuna Recea – 27p (29-13) – 12
  2. Luceafărul – 26p (34-19) – 12
  3. CS Minaur – 23p (16-7) – 12
  4. Sticla Turda – 20p (16-11) – 12
  5. CSC Sânmartin – 19p (26-25) – 12
  6. Metalurgistul – 17p (14-15) – 12
  7. Sănătatea Cluj – 16p (14-14) – 12
  8. Viitorul Șelimbăr – 16p (16-18) – 12
  9. Unirea Dej – 16p (14-18) – 12
  10. CFR 2 Cluj – 15p (20-23) – 12
  11. Gloria Bistrița – 15p (12-17) – 12
  12. Alba Iulia – 12p (17-15) – 12
  13. Avântul Reghin – 12p (16-18) – 12
  14. Od. Secuiesc – 10p (11-19) – 12
  15. Ind. Galda – 8p (15-30) – 12
  16. SCM Zalău – 3p (17-25) – 12

Etapa viitoare (23 noiembrie, 14.00): Dej – Alba Iulia; Zalău – Sănătatea; Șerlimbăr – Od. Secuiesc; Bistrița – Luceafărul; Reghin – Galda; Sânmartin – CS Minaur; CFR 2 – Metalurgistul; Turda – Recea.

 

Programul turului pentru CS Minaur

  • Etapa 1: Sticla Arieșul Turda – CS Minaur: 2-1 (0-0); Alexandru Muscă (87)
  • Etapa 2: CS Minaur – ACS Fotbal Comuna Recea: 1-1 (0-1); Adrian Bedea (63)
  • Etapa 3: Metalurgistul Cugir – CS Minaur: 1-1 (1-0); Bogdan Piper (75)
  • Etapa 4: Unirea Dej – CS Minaur: 0-1 (0-1); Krisztian Szekely (10)
  • Etapa 5: CS Minaur – Industria Galda de Jos: 2-0 (1-0); Răzvan Lupu (42), Krisztian Szekely (49)
  • Etapa 6: Luceafărul Oradea – CS Minaur: 1-0 (1-0)
  • Etapa 7: CS Minaur – AFC Odorheiu Secuiesc: 2-0 (1-0); Brian Lemac (45), Adrian Bedea (65)
  • Etapa 8: Sănătatea Cluj – CS Minaur: 2-0 (1-0)
  • Etapa 9: CS Minaur – Unirea Alba Iulia: 1-0 (0-0); Brian Lemac (63)
  • Etapa 10: SCM Zalău – CS Minaur: 0-1 (0-1); Răzvan Rus (16)
  • Etapa 11: CS Minaur – Viitorul Șelimbar: 5-0 (2-0); Răzvan Lupu (16 – 11m), Ciprian Natea (41 – autogol), Adrian Șter (53, 75), Krisztian Szekely (60)
  • Etapa 12: Gloria Bistrița – CS Minaur: 0-1 (0-0); Brian Lemac (90)
  • Etapa 13 (sâmbătă, 16 noiembrie, 14.00): CS Minaur – CSM Avântul Reghin
  • Etapa 14 (sâmbătă, 23 noiembrie, 14.00): CSC Sânmartin – CS Minaur
  • Etapa 15 (sâmbătă, 30 noiembrie, 14.00): CS Minaur – CFR 2 Cluj