Fotbaliștii de la Minaur la primul amical din intersezon

Echipa de fotbal a CS Minaur a disputat sâmbătă după-amiază primul amical din intersezon, având ca adversară colega din seria 5 a Ligii a 3-a, Gloria Bistrița. Partida s-a disputat pe terenul sintetic din comuna Iclod (jud. Cluj) și a fost câștigată de bistrițeni cu 3-2, după ce la pauză a fost 2-2.

Gloria a deschis scorul în min. 3 prin Curtuiuș, iar Batin a egalat în min. 22. Bistrițenii au marcat din nou, prin Stoianof (32), iar Hășmășan a punctat pentru 2-2 în penultimul minut de joc al primei reprize. În partea a doua s-a marcat o singură dată, Curtuiuș stabilind scorul final în min. 54.

Destul de multe nume noi la echipa noastră, pe lângă jucătorii care au fost deja anunțați. Este fundașul central Thomas Garos (grec), atacantul olandez Dwayne și mijlocașul central francez Alain Logombe. Rămâne să vedem care dintre acești jucători vor semna contracte cu gruparea băimăreană.

 

CS Minaur – Gloria Bistrița: 2-3 (2-2)

  • CS Minaur prima repriză: Dombradi (30, Gudea) – Duruș, Prunescu, Thomas Garos, Pamfile, C. Tutuța, Vaștag, Hășmășan, Bedea, Cr. Bud, Batin.
  • CS Minaur repriza a doua: Gudea (60, Iuhasz) – Lihet (70, Groza), Lupu, Oșan, Szekely, Coroian, Șter, Alain Logombe, Giurgiu, Onțel (63, Bococi), Dwayne (81, Yaya Zoua)

 

Următorul amical al echipei noastre va fi tot pe terenul sintetic din Iclod, pe 31 ianuarie, adversară fiind tot Gloria Bistrița.