Fotbaliștii de la Minaur au început de marți antrenamentele

Fotbaliștii de la CS Minaur se pregătesc pentru barajul de promovare în Liga a doua, acolo unde vor întâlni pe conjudețeana ACS Fotbal Comuna Recea. După ce întrecerea din Liga 3 a fost oprită, FRF a decis că în seriile în care distanța de puncte dintre primele două clasate este mai mică de trei puncte să se dispute un baraj tur-retur. Comitetul Executiv al FRF a aprobat această desfășurare săptămâna trecută, deci rămâne bătută în cuie.

Fotbaliștii de la Minaur s-au pregătit fiecare la domiciliu în perioada pandemiei, iar de marți, 2 iunie, se pregătesc la stadion, în grupuri de câte trei (pe o jumătate de teren), iar acest modul va fi la fel cel puțin până în data de 15 iunie.

Antrenorul principal al echipei CS Minaur a acordat un interviu pentru site-ul oficial al clubului:

– Cum e să reporniți după atâta stat?

– E bine să venim la teren după atâta stat, însă este foarte greu să repornim motoarele  jucătorilor. Această este o săptămână mai ușoară, în care încercăm să ne readaptăm la jocul cu mingea, pentru că asta a lipsit foarte mult în această perioadă. Încet încet vom pune la punct și planul de pregătire, dar după ce vom afla datele de disputare ale jocurilor de baraj.

– Bănuiesc că jucătorii au avut un program pe perioada pandemiei.

– Bineînțeles că au avut un program. Fiecare a avut un program individual pentru perioada de stat în casă, pe care le-au făcut în mare parte. Vom avea și niște teste pe care le vor da jucătorii, să vedem la ce parametrii sunt. Însă una este să te limitezi la un apartament sau să ajungi pe un teren de fotbal, unde intervine alergarea, mingea, adversarul, ceea ce va trebui să lucrăm în perioada ce vine.

– Cum vă puteți antrena acum?

– Respectăm procedurile impuse. Lucrăm cu trei jucători pe o jumătate de teren. Este foarte greu pentru noi, pentru antrenori, pentru că trebuie să stăm de dimineața până după-amiază, să facă toată lumea. Asta este, încercăm să ne facem treaba cât mai bine, iar jucătorii să respecte pe lângă programul care este aici și programul de acasă, cu tot ceea ce înseamnă. Să se respecte pe ei.

– Există vreo dată pentru barajul de promovare?

– Din ce știm noi, din câte cunoaștem, în urma videoconferințelor, meciurile de baraj vor fi la sfârșitul lui iulie, începutul lui august. Acum așteptăm să vedem cum ne punem la punct cu jucătorii, cu contractele, pentru că este o perioadă mai dificilă, o perioadă cum nu am mai întâlnit până acum. Nimeni nu știe cum va fi. După o pauză așa de lungă vom avea de jucat două meciuri extrem de importante.

– Tot cu jucătorii cu care ați început returul mergeți mai departe? A plecat cineva?

– Tot cu ei vom merge mai departe. Cu ei am pornit la un drum și sperăm să ne bucurăm cu toții la final.

– Va fi ciudat. Presupunem că dublă de baraj va fi finalizată undeva prin debutul lui august, ar fi puțin timp pentru a putea pregăti Liga a II-a, dacă se va promova. Iar aici e vorba de multe aspecte.

– Va fi o pauză extrem de mică pentru a putea reface lotul. Sau de a discuta cu jucătorii condiții noi. După calculele noastre, se pare că Liga a II-a va începe pe 15 august, ori dacă joci pe 5 august, să zicem, returul barajului, îți rămâne mai puțin de o săptămână de pauză. Un weekend să fii liber. Este la fel de complicat și pentru noi și pentru cei de la Recea, indiferent care echipă ar ajunge în Liga 2. Este o situație pe care nu am mai întâlnit-o.

– Obiectivul clar rămâne promovarea în Liga 2. Dacă vor fi 23 de echipe? Va fi infernal.

– Sigur că va fi greu. Vor fi foarte multe deplasări lungi, pentru că majoritatea echipelor sunt din sudul țării. E Constanța, Buzău, Brăila, București, Turnu Măgurele, FC Argeș, Călărași, Mioveni, Craiova, Târgu Jiu, Chiajna. Te doare capul… Sunt foarte puține echipe din Ardeal. Liga a doua este un maraton. Cine va sta bine financiar, cine va avea un lot mare de jucători, va avea mai mari șanse. Vor fi și multe intermediare. Prinzi un meci de campionat în deplasare și trebuie să pleci de luni. Apoi drumul de întoarcere, puțină odihnă și iar joc. Vor fi multe jocuri și multe drumuri. Însă asta ne dorim, promovarea.