Fetele de la Minaur câștigă primul meci oficial din 2020 (24-22 cu Dunărea Brăila)

Marți, Sala Polivalentă din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și HC Dunărea Brăila, din cadrul etapei a 12-a din Liga Florilor. Echipa noastră a reușit să se impună cu 24-22 (11-11), după un meci în care s-a depus mult efort de ambele părți, dar în care au fost și destule greșeli, semn că echipele încă își intră în ritmul de competiție.

 

Jocul a fost foarte echilibrat în prima sa parte, cu egaluri și avantaj de un gol pentru Brăila. La 5-6 (12), Safta este eliminată două minute, profităm și Lisewska aduce echipa noastră în avantaj cu două goluri: 7-6 (14). Nu se schimbă datele problemei, echilbrul se menține, doar că nu se mai înscriu multe goluri, grație și portarilor Măzăreanu și Razum, care și-a făcut bine treaba. Pe finalul primei reprize intră în teren și Șhteriova, care a acuzat probleme de ordin medical după o entorsă. Nu a mers prea bine joacă, însă a făcut o repriză secundă foarte bună. La pauză am avut 11-11, un rezultat conform cu realitatea din teren.

Partea a doua este una mai bună, mai vioaie și cu mai puține greșeli, chiar dacă a început greoi. Am avut 12-14 (39) și a fost un moment în care ne-am temut. Ne apărăm foarte bine, Măzăreanu prinde ce se poate, iar Cîrstea și Lisewska (de două ori) întorc rezultatul în favoarea noastră: 15-14 (43). Ne ducem pentru prima oară la două goluri diferenșă după reușita Marijei Shteriova: 18-16 (47). Apoi, echipa Minaur se descătușează, joacă foarte bine cu pivotul, Buceschi preferând jucătoare rapide, care să se poate impune în relația de unu la unu sau doi la doi. Și uite așa, cu cinci minute înainte de final se ajunge la 22-18. Brăila nu cedează și vine la două goluri după reușitele ex-băimărencelor Tiron și Udriștioiu. Oana Cîrstea vine cu “gura de oxigen” necesară, dar luăm gol în 7 secunde de al Udriștioiu. Roxana Szolosi înscrie un gol extrem de important, apoi marchează și Aneta, după care jocul se liniștește definitiv și Baia Mare se impune cu 24-22.

 

CS Minaur Baia Mare – HC Dunărea Brăila: 24-22 (11-11)

  • Sala Polivalentă din Baia Mare
  • Arbitri: Theodor Șerbu și Andrei Vasilescu (București). Obs. Ioan Aldica (Bistrița)
  • Aruncări de la 7m: 4-5 (transformate: 2-4; au ratat: Lisewska, Szolosi / Vătu). Minute de eliminare: 6-10 (în min. 58, Burlachenko a fost descalificată după trei eliminări)
  • Minaur: Ana Maria Măzăreanu (13 intervenții, a apărat și un 7m), Cristina Enache – Sylwia Lisewska 8/11 (2 din 7m), Oana Cîrstea 4/6, Yaroslava Burlachenko 3/4, Marija Shteriova 3/6, Helena Rysankova 2/5, Sonia Seraficeanu 2/5, Andreea Popa 1/2, Roxana Szolosi 1/3, Anca Polocoșer 0/1, Camelia Hotea, Oana Bondar, Larisa Tămaș, Petruța Argyelan, Mădălina Conache. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu
  • Dunărea: Marina Razum (12 intervenții, a apărat și 2 de 7m), Gabriela Dobre (2 intervenții) – Aneta Udriștioiu 5/8, Cătălina Preda, Gabriela Bucur, Natasha Krnic, Nicoleta Safta 0/1, Bojana Milic, Claudia Constantinescu 0/2, Elena Dache 2/3, Alina Vătu 1/4, Bianca Tiron 5/11, Tamires Lima de Araujo 2/2, Ștefania Epureanu, Marina Dmitrovic 7/10 (4 din 7m). Antrenor: Neven Hrupec

 

Declarații după meci

Aneta Udriștioiu (jucătoare Brăila): “Din păcate, astăzi Baia Mare a câștigat. A fost echipă care a jucat acasă, pentru ele a fost mai ușor. Mergem înainte, mai sunt multe meciuri pe care le putem câștiga și ne pare rău că astăzi nu am putut să obținem victorie. Sper și îmi doresc din suflet să fim acolo unde vrem să fim. Ne batem cu toată lumea, nu neapărat cu Baia Mare, sunt multe echipe care-și doresc să ajungă în cupe. Lupta este deschisă. Despre echipa națională ce să zic? S-a schimbat antrenorul, fiecare meci contează și acolo. Echipa națională trebuie să lupte și să creadă în șansa de calificare la Jocurile Olimpice”.

Marija Shteriova (jucătoare Minaur): “Sunt accidentată și m-a gândit să joc, să0mi ajut colegele. În prima repriză am văzut că meciul merge foarte greu, dar am vorbit cu fetele tot timpul și am încercat să le susțin de pe bancă. Cred că diferența s-a făcut în repriza a doua, când am jucat mult mai agresiv în apărare și ne-a ajutat foarte mult și Măzăreanu în poartă”.

Costică Buceschi (antrenor Minaur): “Meci foarte greu. Am avut și o presiune în plus după ce Shteriova s-a accidentat joi la antrenament. Ea nu s-a antrenat deloc în ultimele zile. Am intrat la încălzire cu 17 jucătoare, iar ea mi-a spus după prima parte a încălzirii că este OK. Este o jucătoare foarte bună. În ultimele 10 minute am schimbat toată linia de 9m, am încercat să folosesc jucătoare mai creative, mai pe viteză, pentru că nu mai reușeam să dăm goluri peste apărare lor. Am preferat un joc unu la unu și doi la doi, cu angajarea pivotului, care a ieșit foarte bine. Am reușit să punem un avantaj liniștitor, care ne-a dat bucuria și liniștea să câștigăm acest joc”.

Etapa 12. Marți, 7 ianuarie: Corona Brașov – SCM Craiova (amânat momentan); SCM Gloria Buzău – CSM Slatina: 27-18; CS Minaur Baia Mare – HC Dunărea Brăila: 24-22. Miercuri, 8 ianuarie: Rapid București – CSM București (18.30); Gloria Bistrița – CSU Cluj Napoca; HC Zalău – Măgura Cisnădie (18.30, TVR 1); AHCM Slobozia – SCM Rm. Vâlcea (17.30).

Clasament

  1. Râmnicu Vâlcea – 28p (288-234) – 11
  2. Corona Brașov – 26p (307-272) – 11
  3. CSM București – 25p (307-251) – 11
  4. Gloria Buzău – 25p (312-286) – 12
  5. Minaur Baia Mare – 23p (302-284) – 12
  6. Gloria Bistrița – 21p (256-250) – 11
  7. Dunărea Brăila – 18p (307-297) – 12
  8. Măgura Cisnădie – 16p (282-266) – 11
  9. CS HC Zalău – 15p (261-258) – 11
  10. SCM Craiova – 15p (238-255) – 11
  11. CSM Slatina – 10p (265-307) – 12
  12. AHCM Slobozia – 4p (245-285) – 11
  13. CSU Cluj-Napoca – 3p (251-312) – 11
  14. Rapid București – 3p (228-292) – 11

Etapa viitoare. Sâmbătă, 11 ianuarie: Rm. Vâlcea – Brașov; Cisnădie – Buzău; Slatina – CS Minaur (ora 11.00, arbitri vor fi Badiu / Barbu din Cluj). Duminică, 12 ianuarie: Craiova – Rapid (11.00, TVR 2); CSU Cluj – Zalău (15.30, TVR 1); Brăila – Slobozia (18.00). Miercuri, 15 ianuarie: CSM București – Bistrița (18.30).

Cazul Corona Brașov se cunoaște de multă vreme. Deciziile luate până în acest moment de FRH sunt excluderea echipei din campionat și din Cupa României, precum vom avea și mai multe suspendări. Vom vedea însă după deciziile definitive.

Clasament fără Corona

  1. Râmnicu Vâlcea – 28p (288-234) – 11
  2. CSM București – 24p (277-221) – 10
  3. Gloria Buzău – 22p (290-268) – 11
  4. Minaur Baia Mare – 22p (275-257) – 11
  5. Gloria Bistrița – 21p (237-226) – 10
  6. Dunărea Brăila – 18p (283-269) – 11
  7. Măgura Cisnădie – 16p (253-235) – 10
  8. CS HC Zalău – 15p (236-230) – 10
  9. SCM Craiova – 15p (238-255) – 11
  10. CSM Slatina – 10p (244-276) – 11
  11. AHCM Slobozia – 4p (222-259) – 10
  12. CSU Cluj-Napoca – 3p (221-289) – 10
  13. Rapid București – 3p (208-262) – 10

 

Turul Ligii Florilor pentru Minaur

  • Etapa 1 (sâmbătă, 31 august): CS Minaur – Măgura Cisnădie: 25-25 (11-12)
  • Etapa 2 (sâmbătă, 7 septembrie): CSU Cluj – CSM Minaur: 21-23 (7-10)
  • Etapa 3 (miecuri, 11 septembrie): CS Minaur – CSM București: 24-30 (11-14)
  • Etapa 4 (sâmbătă, 14 septembrie): SCM Craiova – CS Minaur: 17-22 (8-13)
  • Etapa 5 (sâmbătă, 21 septembrie): CS Minaur – Rapid București: 37-22 (21-8)
  • Etapa 6 (sâmbătă, 5 octombrie): Gloria Bistrița – CS Minaur: 21-22 (9-11)
  • Etapa 7 (sâmbătă, 12 octombrie): CS Minaur – HC Zalău: 24-16 (11-9)
  • Etapa 8 (duminică, 20 octombrie): Gloria Buzău – CS Minaur: 29-23 (14-9)
  • Etapa 9 (sâmbătă, 2 noiembrie): CS Minaur – Corona Brașov: 27-27 (12-15)
  • Etapa 10 (sâmbătă, 9 noiembrie): CS Minaur – AHCM Slobozia: 28-25 (16-15)
  • Etapa 11 (miercuri, 13 noiembrie): SCM Rm. Vâlcea – CS Minaur: 29-23 (16-8)
  • Etapa 12 (miercuri, 8 ianuarie 2020): CS Minaur – Dunărea Brăila: 24-22 (11-11)
  • Etapa 13 (sâmbătă, 11 ianuarie): CSM Slatina – CS Minaur

 

CS Minaur după primele 11 meciuri din tur (am luat în considerare doar meciurile în care fetele chiar au intrat în teren – au fost și momente în care unele n-au jucat, dar au fost trecute în raportul de joc)

  • Portar: Ana Maria Măzăreanu (12 meciuri / 0 goluri), Cristina Enache (12/1), Cristina Ciaușescu
  • Extremă stânga: Oana Cîrstea (11/20), Eva Kerekes (1/0), Camelia Hotea (8/11)
  • Inter stânga: Sylwia Lisewska (11/51 – 15 din 7m), Larisa Tămaș (10/4), Marija Shteriova (12/47)
  • Centru: Roxana Szolosi (12/24 – 14 din 7m), Andreea Popa (12/31 – 2 din 7m), Anna Ivanenko
  • Inter dreapta: Paulina Masna (11/39), Anca Polocoșer (11/5 – 2 din 7m), Helena Rysankova (4/2)
  • Extremă dreapta: Sonia Seraficeanu (12/24), Oana Borș (1/0), Petruța Argyelan (7/6)
  • Pivot: Oana Bondar (11/10), Yaroslava Burlacenko (12/21), Mădălina Conache (8/6)
  • Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu.