Fetele de la Minaur au urcat pe podium după etapa a șasea

Etapa a 6-a din Liga Florilor a debutat cu meciul de la Zalău, unde gazdele s-au impus în fața Gloriei Buzău, gruparea condusă de Coco Mihăilă pierzând astfel locul pe podium. Un loc care a fost luat de CS Minaur, după frumoasa victorie de la Bistrița, în fața medaliatei cu bronz a sezonului trecut. Aflată la primul meci la Rapid, Carmen Amariei (care i-a luat locul lui Robert Licu) și-a ajutat elevele să obțină prima victorie în acest sezon, în dauna trupei lui Gică Covaciu.

CSU Cluj rămâne singură echipă fără nicio victorie în acest sezon, pierzând acasă cu Slatina. Un meci frumos a fost cel de la Brașov, unde Corona a învins pe Cisnădie și a urcat pe prima poziție, cu șase victorii din tot atâtea meciuri. Mai sunt două meciuri de jucat din această etapă și asta pentru că Rm. Vâlcea și CSM București au jucat sau joacă în Liga Campionilor.

 

Etapa 6

  • HC Zalău – SCM Gloria Buzău: 27-24
  • CSM Corona Brașov – Măgura Cisnădie: 31-29
  • CSU Cluj-Napoca – CSM Slatina: 22-23
  • Rapid București – AHCM Slobozia: 18-17
  • Gloria Bistrița – CS Minaur Baia Mare: 21-22
  • SCM Craiova – SCM Râmnicu Vâlcea (marți, 8 octombrie, 18.15, TVR HD)
  • CSM București – HC Dunărea Brăila (marți, 15 octombrie, 18.00, TVR HD)

Clasament

  1. Corona Brașov – 18p (172-139) – 6
  2. Râmnicu Vâlcea – 15p (135-100) – 5
  3. Minaur Baia Mare – 13p (153-136) – 6
  4. Gloria Buzău – 12p (156-144) – 6
  5. CSM București – 9p (128-111) – 5
  6. Dunărea Brăila – 9p (135-123) – 5
  7. CS HC Zalău – 9p (152-147) – 6
  8. SCM Craiova – 9p (116-116) – 5
  9. Măgura Cisnădie – 7p (157-152) – 6
  10. Gloria Bistrița – 6p (132-138) – 6
  11. AHCM Slobozia – 4p (129-151) – 6
  12. CSM Slatina – 4p (135-170) – 6
  13. Rapid București – 3p (127-165) – 6
  14. CSU Cluj-Napoca – 0p (131-166) – 6

Etapa 7. Marți, 8 octombrie: Buzău – Corona (18.00). Sâmbătă, 12 octombrie: CS Minaur – Zalău; Slatina – CSM București; Cisnădie – CSU Cluj; Brăila – Craiova (11.00, TVR 2); Slobozia – Bistrița (12.00). Marți, 15 octombrie: Rm. Vâlcea – Rapid (16.00, TVR HD)

 

Turul Ligii Florilor pentru Minaur

  • Etapa 1 (sâmbătă, 31 august): CS Minaur – Măgura Cisnădie: 25-25 (11-12)
  • Etapa 2 (sâmbătă, 7 septembrie): CSU Cluj – CSM Minaur: 21-23 (7-10)
  • Etapa 3 (miecuri, 11 septembrie): CS Minaur – CSM București: 24-30 (11-14)
  • Etapa 4 (sâmbătă, 14 septembrie): SCM Craiova – CS Minaur: 17-22 (8-13)
  • Etapa 5 (sâmbătă, 21 septembrie): CS Minaur – Rapid București: 37-22 (21-8)
  • Etapa 6 (sâmbătă, 5 octombrie): Gloria Bistrița – CS Minaur: 21-22 (9-11)
  • Etapa 7 (sâmbătă, 12 octombrie): CS Minaur – HC Zalău
  • Etapa 8 (sâmbătă, 19 octombrie): Gloria Buzău – CS Minaur
  • Etapa 9 (sâmbătă, 2 noiembrie): CS Minaur – Corona Brașov
  • Etapa 10 (sâmbătă, 9 noiembrie): CS Minaur – AHCM Slobozia
  • Etapa 11 (miercuri, 13 noiembrie): SCM Rm. Vâlcea – CS Minaur
  • Etapa 12 (marți, 7 ianuarie 2020): CS Minaur – Dunărea Brăila
  • Etapa 13 (sâmbătă, 11 ianuarie): CSM Slatina – CS Minaur

 

Lotul echipei CS Minaur

  • Portar: Ana Maria Măzăreanu (6 meciuri / 0 goluri), Cristina Enache (6/0), Cristina Ciaușescu
  • Extrema stânga: Oana Cîrstea (6/12), Eva Kerekes (3/0), Camelia Hotea (3/6)
  • Inter stânga: Sylwia Lisewska (6/13), Larisa Tămaș (5/2), Maria Shteriova (6/25)
  • Centru: Roxana Szolosi (6/16), Andreea Popa (6/21), Anna Ivanenko
  • Inter dreapta: Paulina Masna (6/16), Anca Polocoșer (6/5), Helena Rysankova
  • Extrema dreapta: Sonia Seraficeanu (6/14), Oana Borș (1/0), Petruța Argyelan (6/2)
  • Pivot: Oana Bondar (6/7), Yaroslava Burlachenko (6/10), Mădălina Conache (4/1)
  • Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu