Emoții până în ultima secunda… CS Minaur – CSM Făgăraș 28-27

Joi, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Făgăraș, joc din cadrul etapei a 10-a a Ligii Zimbrilor la handbal masculin. Am avut parte de un meci extrem de echilibrat, în care Minaur a avut inițiativa, însă pe final se puteau pierde puncte prețioase din cauza unor greșeli.

Nesperat de bună evoluția celor de la CSM Făgăraș, care au venit cu intenția declarată de a luat puncte, mai ales după ce etapa trecută au reușit să o învingă pe Steaua.

În prima repriză echilibrul a fost evident, niciuna dintre echipe nereușind să se desprindă la o diferență mai mare de un gol, abia pe final Minaur reușind să meargă la 16-14, după un 7m transformat de Kotrc: 16-14.

Partea a doua a început Minaur în vână, încercând “să lămurească” oarecum soarte câștigătoarei. Iar la un moment chiar se părea că au reușit, având 20-16 (38). A urmat o perioadă cu multe greșeli pe ambele faze, iar Făgăraș a marcat de cinci ori consecutiv: 20-21 (46). Putea fi și mai rău, dar Ciobanu a apărat un 7m la Arsu. Și totuși, cu 10 minute înainte de final, oaspeții conduceau cu două goluri: 21-23. Tomas Cip, abia intra în joc a marcat de trei ori, Căbuț o dată și scorul s-a întors: 25-23 (53). Până la final, Minaur a reușit să-și apere avantajul și să câștige toate cele trei puncte, chiar dacă ultimele două reușite au aparținut oaspeților.

 

CS Minaur Baia Mare – CSM Făgăraș: 28-27 (16-14)

  • Arbitri: Ninel Costache (București) și Adrian Vasile (Ploiești). Obs. Horațiu Belu (București)
  • Aruncări de la 7m: 10-4 (transformate: 7-2; au ratat: Csepreghi 2, Kotrc / Ragot, Arsu);. Minute de eliminare: 8-10
  • CS Minaur: Ionuț Ciobanu (5 intervenții, a apărat un 7m), Răzvan Apostu (7 intervenții, a marcat un gol) – Tudor Botea 0/2, Andrei Buzle, Daniel Mureșan, Călin Căbuț 1/2, Milan Kotrc 7/8 (6 din 7m), Georgel Haiduc 2/3, Teo Coric 2/2, Tomas Cip 3/3, Mihai Bușecan, Alexandru Csepreghi 5/10 (unul din 7m), Vojislav Brajovic 3/8, Janja Vojvodic 2/4, Albert Cristescu 1/2, Daniel Bera 1/2. Antrenori: Antrenori: Stephane Plantin, Alexandru Sabou și Răzvan Pop.
  • CSM Făgăraș: Ștefan Grigoraș (15 intervenții, a apărat un 7m), Răzvan Vîlceanu – George Arsu 1/2 (din 7m), Cosmin Capotă 0/1, Bogdan Dincă, Emilian Turcu 3/5 (unul din 7m), Răzvan Mateoniu 1/1, Alexandru Dedu 2/3, Tiberiu Constantinescu 7/10, Călin Hagiu, Nicolae Ungureanu 4/9, Leonard Ștefan 2/2, Ciprian Vancea, Alin Cîmpan 2/4, Pierre Yves Ragot 5/8. Antrenor: Raul Fotonea